colocviu

Cea de-a doua ediţie a Colocviului Naţional al Revistelor de Cultură Arad va avea loc, în perioada 7 – 9 mai, în prezenţa criticului şi istoricului literar Nicolae Manolescu.

Conform unui comunicat de presă, colocviul va debuta vineri, 8 mai, cu o deschidere festivă urmată de o amplă dezbatere pe o temă acuală, interesantă și incitantă: “Afinităţi literare, alianţe legitime, coterie”.

În după masa aceleiași zile, oaspeții vor fi așteptați la Șiria, unde vor vizita Muzeul “Ioan Slavici” și vor susține o seară de poezie, în lectura poeţilor prezenţi la colocviu.

Sâmbătă, 9 mai, participanții vor vizita orașul Arad, apoi vor pleca spre localitățile lor de reședință.

Colocviul este organizat de Centrul Cultural Judeţean Arad şi Revista de cultură ARCA, cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad.

ARCA este una dintre puţinele reviste din România care a fost selecţionată, încă de la început, să apară sub egida Uniunii Scriitorilor din România.

Recomandările redacției