utaagaÎn plină perioadă de probă, când ar trebui să recâștige încrederea tuturor, Adrian Marțian dă pentru prima oară cu bâta în baltă. Conform înțelegerii cu Giovanni Catanzariti și Giuseppe Guzzardi, dejeanul trebuia să participe, miercuri, la Adunarea Generală a Acționarilor, însă el nu mai ajunge din Italia și totul a căzut.
Singurul punct pe ordinea de zi a șe­dinței era schimbarea administratorului special. După cum se știe, cu toate că i-a dat câteva mii de euro împrumut, Dorin Micșa nu a putut fi protejat de șeful său și a fost demis de Comitetul Directorilor. În joc de glezne stă de mai bine de o lună Cătălin Barbu, care așteaptă cu sufletul la gură „decapitarea” oficială a lui Micșa și înscăunarea sa. Exportul low cost al fotbalului piteștean știe – însă – că dacă Marțian nu începe să refinanțeze clubul va avea soarta finului lui Contra în cel mai scurt, iar atribuțiile administratorului special vor trece la administratorul judiciar.
Apropo de acesta, firma Dinu, Urse și Asociații ar fi trebuit să-l trimită în premieră pe Cristi Cristian la Arad, pentru ședința AGA, dar cum aceasta nu va mai avea loc, avocatul evită un drum de sute de kilometri. În schimb, la București, Dan Urse, Iulian Zaharia și Dan Idita ar trebui să creioneze planul de reorganizare, dar asta numai dacă avocatul lui Marțian știe exact de ce bani dispune șeful său.
Revenind, Marțian a rămas doar la promisiunea că va alimenta contul clubului pe 20 ianuarie. În rest, susține că în Peninsulă caută jucători pentru UTA, dar nu s-a grăbit să facă un program de pregătire pentru iarnă sau măcar să bată definitiv palma cu Adrian Falub pentru postul de antrenor. Totul e bine că ziua H e într-o… luni.
Tot e bine că fanii observă îndeaproape activitatea lui Adrian Marțian. Cu ocazia Adunării Generale a Suporter Club UTA de duminică, 26 ianuarie, Proca, Mesz și ceilalți ar putea decide chiar și retragerea siglei, culorilor și palmaresului clubului atâta timp cât dejeanul nu se ține de angajamentele luate în fața lor în urmă cu o săptămână.

Recomandările redacției