Duminică seara, la aflarea rezultatelor publicate de centrele de sondare a opiniei publice după închiderea urnelor de votare, sute de arădeni s-au adunat în faţa Palatului Administrativ pentru a-şi manifesta bucuria generată de victoria lui Klaus Iohannis în alegerile prezidenţiale. Unii au cântat Imnul Naţional, au scandat mesaje pentru românii din diaspora: „Mulţumim, diaspora!”, „Pentru noi, voi sunteţi eroi!”, „Deşteaptă-te, ro­mâne!”, şi şi-au manifestat bucuria cu strigăte, chiote şi muzici populare pe care s-au încins şi hore, iar fruntaşii arădeni ai Alianţei Creştin Liberale s-au bucurat laolaltă cu simpatizanţii. Pentru a preveni incidentele, poliţiştii au format un cordon de protecţie între mulţimea care sărbătorea şi sediul PSD.
Celor ieşiţi în stradă le-au adre­sat câteva cuvinte fruntaşii ACL Arad. Gheorghe Falcă, primarul Ara­dului, a reafirmat că alegerile au fost organizate prost, că votul celor din diaspora a fost determinant şi că ţara trebuie să intre de-acum pe un parcurs al lucrului bine făcut: „Aţi văzut ce organizare proas­tă… Eu cred că acei oameni din străinătate, românii noştri, au contribuit foarte mult. România trebuie să înceapă acum un parcurs de zece ani, un parcurs al lucrului bine făcut”.
Şi deputatul PNL Mihăiţă Calimente a taxat dur alianţa aflată la putere şi care a pierdut alegerile prezidenţiale. „I-am auzit spunând că Iohannis este mut; le-am spus că «Mutu rupe căputu’». Hoţia şi prostia se plătesc. Poporul român nu este un popor prost. Românii din ţară şi din străinătate i-au taxat pe cei de la pu­tere, în special pe domnul Ponta, pentru aroganţa şi ingratitu­dinea cu care au fost trataţi”, a spus Calimente.
Senatorul Traian Igaş şi-a ma­nifestat bucuria victoriei, dar şi supărarea pentru cele petrecute în afara graniţelor: „Sentimentul meu este unul de bucurie şi de mare supărare pentru ce s-a întâmplat în străinătate; am văzut zeci de mii de oameni care au venit să voteze cu sufletul deschis dar, din păcate, organizatorii şi-au bătut joc de românii din diaspora”.
Deputatul Eusebiu Pistru şi-a motivat sec opţiunea împotriva PSD: „Sunt împotriva PSD, ca toţi arădenii, pentru că PSD a oprit investiţiile”.
În tot acest timp, la sediul PSD a fost linişte, pace şi întuneric peste tot, iar susţinătorii premierului Victor Ponta nu s-au manifestat în nici un fel.
Cristian Cotuna

Recomandările redacției