Direcția Generală Poliţia Locală Arad a organizat, în cursul zilei de luni, 20.09.2021, încă o acţiune pentru depistarea şoferilor care încalcă prevederile HCL 303/2016 cu mofificările ulterioare, privind circulaţia autovehiculelor destinate transportului de mărfuri şi a utilajelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone în municipiul Arad.

Au fost executate controale în mai multe zone ale oraşului. Una din cele mai tranzitate este Calea Aurel Vlaicu, unde mai multe maşini de mare tonaj pătrund pe zona restricţionată, zona B a municipiului, fără a deține autorizație de acces aferentă zonei.

„Polițiștii locali atrag atenția conducătorilor auto, asupra faptului că verificarea respectării prevederilor HCLM 303/2016, mai exact obligația de a deține fizic autorizația, se face de la momentul opririi în trafic. Plata online de către șofer sau colaboratori ai acestuia de la sediul firmei de transport, imediat după oprirea la semnalul echipajului de poliție locală, nu îi exonerează pe respectivii conducători auto de răspundere pentru nedeținerea autorizației în momentul în care autovehiculul de mare tonaj este detectat în municipiul Arad”, a mai transmis DGPL Arad.

Procesele verbale încheiate pentru acest tip de contravenție includ și momentul executării fotografiilor de la fața locului, fapt care poate proba realitatea situației constatate de către agenții împuterniciți pentru constatarea și sancționarea conducătorilor de vehicule cu masa maximă autorizată mai mare de 3, 5 tone ce nu dețin autorizație de acces asupra lor.

Acţiunile continuă zilnic, în condițiile în care locuitori ai mai multor cartiere au reclamat că traficul greu ilegal pune în pericol atât imobilele aflate în proprietate privată, cât și infrastructura.

Recomandările redacției