Benzinăriile nu mai vând carburanți sub 6 lei litrul, iar unele sortimente ar putea trece chiar de 7 lei în cursul lunii octombrie.

Noile creșteri în nemulțumesc pe șoferii din țară, pentru că doar în ultimele trei săptămâni carburanții s-au scumpit cu 19 bani / litru, conform b1tv.ro.

Unul dintre motivele creșterilor înregistrate în ultimele săptămâni ar fi producătorii care ar fi scumpit barilul de petrol, în ideea că își vor recupera pierderile din cursul anului trecut.

Totodată, veștile proaste sunt definite de faptul că scumpirile vor continua și vor fi resimțite și al alte produse precum cele alimentare, de exemplu, notează Digi 24.

Un litru de benzină, în ultimul timp, a fost cu aproximativ 20 de bani mai scump de la o lună la alta.

Față de aceeași perioadă a anului trecut, un plin de benzină costă cu 40 de lei mai mult, iar acest factor îi nemulțumește teribil pe șoferii români.

„Numai în România se pot scumpi în halul ăsta. Noi, populația, suportăm tot. Muncim doar ca să plătim taxe, impozite și prețuri mărite la tot. Absolut tot”, a spus un șofer.

„Era la 6 lei și 11 bani, azi e 6,18. Probabil, o să ajungem să mergem cu bicicleta curând”, a mai precizat un conducător auto.

 

 

 

Recomandările redacției