spitalO serie de lucrări de reabilitare a Spitalului Judeţean şi ale secţiilor acestuia sunt în plină derulare şi alte noi proiecte sunt pe cale să înceapă. Dacă de luna viitoare au demarat lucrările de extindere a Unităţii de Primire Urgenţe (UPU), precum şi cele de construcţie a pavilionului administrativ al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, în perioada următoare urmează să înceapă lucrările la noi obiective. Este vorba de lucrări la farmacia spitalului, precum şi de punere la punct a laboratorului de radiologie. De asemenea, potrivit condu­cerii Spitalului Judeţean se lucrează şi la secţia de balneoterapie din cadrul fostului Spital Municipal.
Lucrările de extindere şi moder­nizare a UPU-SMURD a Spitalului Clinic Judeţean Arad au început luna trecută. Extinderea UPU este o lucrare prioritară în contextul unirii celor trei unităţi sanitare arădene – Spitalul Municipal, Matern şi Judeţean. Lucrările constă în reamenajarea corpului existent în suprafaţă de 615 de metri pătraţi, realizarea unei supraetajări de 215 de metri pătraţi și realizarea unei extinderi de 230 de metri pătraţi. Suma alocată de Consiliul Judeţean pentru această investiţie este de 2,7 milioane de lei, în totalitate din bugetul propriu. După extindere, unitatea va dispune de 33 de paturi, faţă de 18 cât are în prezenet. Tot de câteva săptămâni se lucrează la construcţia pavilionului administrativ, clădire care va face posibilă separarea de circuitele medicale. Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad spune că în scurt timp vor fi gata şi lucările de reamenajare a secţiei de sterilizare de la subsolul unităţii. „În prima parte a lunii august vor fi gata lucrările la secţia de sterilizare de la subsolul Spitalului Judeţean. Printre alte lucrări ce ar urma să înceapă în următoarea perioadă se numără cele de reabilitare a farmaciei Spitalului Judeţean şi a secţiei de radiologie, pentru acestrea aştep­tându-se încă unele avize. De ase­menea, la capitolul dotări, Spitalul Judeţean va mai achiziţiona echipamente pentru endoscopie, iar acestea vor fi achiziţionate cu bani de la administraţia judeţeană“, a susţinut Teodora Olariu, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Recomandările redacției