• Interviu cu Monel Pâncotan, directorul administrativ al Primăriei orașului Pâncota

IMG_0925IMG_0937 IMG_0926 IMG_0927 IMG_0929 IMG_0930    Este deja un lucru știut că orașul Pâncota – și satul apar­ținător Măderat – traversează o perioadă, o dezvoltare aparte. Deși multe obiective legate de modernizarea sa au fost finalizate, administrația nu a slăbit ritmul activității. Din discuția purtată recent cu directorul administrativ al Primăriei Orașului Pâncota, Monel Pâncotan a reieșit clar acest aspect. Deși întâlnirea cu dumnealui a fost fixată la prima oră a programului dimineții, încă de atunci a fost nevoit să plece pe teren, rsepectiv pe șantierul din oraș.
– Cum reușiți să mențineți acest ritm al modernizărilor, știut fiind cât de greu se obțin finanțările, domnule Monel Pâncotan?
– Știți că noi, pâncotanii nu suntem plângăreți de felul nostru. În principiu acceptăm și ne rezumăm la ceea ce primim în mod oficial și e… bine; nu ne-am dus pe la… birouri să cerem. Considerăm că cei care sunt în măsură și socotesc că trebuie să ne repartizeze anumite fonduri ne vor da. Noi am încercat să ne descurcăm întotdeauna – așa cum spunea și domnul primar Iosif Retter, tot într-o discuție cu dumneavoastră – în așa fel încât să fie totul bine.
IMG_0931IMG_0935– La ce se lucrează acum?
– De dimineață, tocmai acolo am fost, în zona din oraș unde se face pista de biciclete. Muncitorii care fac lucrarea sunt din zona noastră și considerăm că așa e normal: pentru aceștia să oferim orice loc de muncă nou.
– Ce priorități aveți pentru perioada imediat următoare?
– Indiferent ce lucrări avem, noi le considerăm pe toate priorități deoarece ele sunt în folosul cetățenilor și ei trebuie să beneficieze de ele cât mai rapid cu putință. Revenind însă la esența întrebării, încep prin a spune că am avut două proiecte câștigate prin PNDR grupul GAL: amenjarea infrastructurii de    exploatație în vie în satul Măderat – în valoare de 275.000 și amenjarea infrastructurii drumului agricol Măderat – în va­loare de IMG_0938377.000 lei. Lucrări deosebite și necesare; când erau ploi aici nu puteai merge, abia îți trăgeai picioarele din noroi. Uitați-vă acum la felul cum arată după modernizarea prin asfaltare acest drum de circa 3 km; în unele zone vor fi puse și dale și încă se mai lucrează. Revenind la drum: putem spune că dacă au de cules struguri, se pot duce în papuci de casă până în fermă, pe asfalt. Asta trebuie făcut pentru cetățeni: ceea ce îi doare și le este necesar. Vreau să mai amenjaez o parcare în fermă deoarece sunt doi arbori de Sequoia care sunt monumente ale naturii – unul din păcate a fost lovit de un trăznet. Mulți vin     să-i vadă, le fac fotografii și de aceea e nevoie de o parcare modernizată. La Pâncota s-a asfaltat recent – de cinci zile, drumul de la ieșire din oraș spre Măderat, circa 1,2 km.
La pista de biciclete se lucrează pe străzile Horia, Tudor Vladimirescu și Avram Iancu, lucrările fiind spre finalizare: mai trebuie puse semnele de circulație și marcajele rutiere. Apoi am amenajat Monumentul Eroilor, precum și sistemul de iluminat din parcul orașului.
– Ce alte obiective mai sunt în plan?
– Am început lucrările la Centrul de Informare Turistică, centru ce va fi dotat cu toate cele necesare ca să corespundă ce­rințelor UE, fiind pe fonduri europene. Vreau să mulțumesc domnului Adrian Țolea – preșe­dintele interimar al Consiliului Județean Arad pentru ajutorul acordat.
Sper ca în această toamnă să începem lucrările și la Piața Agroalimentară din Pâncota; doar o parte din lucrări, ne întindem cât avem bani. Așa cum zicea și domnul primar Retter:  el nu a fost dator la nimeni și dânsul la asta ține mult.
Acum lucrăm la localul unde va fi Policlinica din Pâncota. Se fac lucrări la acoperiș și la fa­țadă. Va fi o policlinică demnă de orașul nostru, cu câteva sec­ții de specialitate. Ar fi păcat ca pâncotanii – și cei din satele învecinate – să nu beneficieze de condiții moderne pentru consultații și tratamente.
Opiniile oamenilor
Conform unui bun obicei, după încheierea discuției am intrat în vorbă cu câțiva localnici. La Pâncota fiind, la intersecția de la Măderat, am întâlnit un grup de oameni din Măderat ce coborau din vie. Amintindu-și că m-au văzut cu domnul Pâncotan prin fermă, discuția s-a legat imediat. „Domnule, un gospodar ca domnul Monel Pâncotan mai rar vezi: și de două ori pe zi vine să vadă ce lucrează muncitorii în Fermă. La fel și domnul primar Retter. Dacă nu ne credeți, mergeți prin sat și întrebați să vedeți ce om este și cum se comportă față de noi, cetățenii“, ne spunea unul din ei, aprobat de ceilalți.

  • Reter spune:

    Pai da sigur ca poate sa fie City manager monel cu salar de 5000 de lei adica mai mult de 1000 de euro si doar un angajat la gunoi in primarie asta inseamna ca il doare in cot de toti si doar de pielea lui il intereseaza ne bucuram oricum ca scapam de asa imbecil

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției