De la 1 ianuarie se scumpește energia electrică, astfel încât, la un consum de 100 de KWh pe lună, factura achitată de consumatori crește cu aproximativ 2 lei. La această scumpire se adaugă o a doua, venită din liberalizarea pieței energiei programată tot la 1 ianuarie, potrivit jurnalist.ro.

„Justificarea pe care Autoritatea o dă este că în 2020 s-au făcut multe investiții, s-au montat contoare inteligente, s-au dezvoltat rețele și toate acestea trebuie plătite de consumatorul final. În ceea ce privește creșterea tarifului de distribuție, din valoarea totală, creșterea ar putea fi între 1,31 și 2,84% din calculele noastre, în funcție de mărimea consumului. O factură ar trebui să scumpească la un apartament cu 1,3, la o casă cu 2,8. Din perspectiva evoluției prețului și a tarifului de distribuție, calculele pe care le-am făcut la asociație arată că aceste creșteri vor fi de cel puțin 4-5%”, a explicat Dumitru Chisăliță, expert în energie, pentru Digi24.

Benzina și motorina se vor scumpi și ele de la 1 ianuarie 2021.

Pentru benzina fără plumb, nivelul accizei creşte cu 53 lei, de la 1.773,46 lei/1.000 de litri în 2020 la 1.827,13 lei/1.000 de litri în 2021. Aşadar, litrul de benzină fără plumb se scumpeşte cu aproape 6 bani.

Pentru benzina cu plumb, nivelul accizei creşte de la 2.085,97 lei/1.000 de litri la 2.149,09 lei/1.000 de litri, ceea ce înseamnă o creştere de 63 lei. Aşadar, litrul de benzină cu plumb se scumpeşte cu peste 6 bani.

Pentru motorină, acciza creşte de la 1.625,37 lei/1.000 de litri la 1.674,55 lei/1.000 de litri, o scumpire de circa 50 de lei. Aşadar, litrul de motorină se scumpeşte cu 5 bani.

Recomandările redacției