O nouă ediție a Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială va avea loc pe 20 martie, la Ateneul Român, de Ziua Mondială a Asistenţei Sociale. Potrivit organizatorilor, gazdă a evenimentului va fi cea care a sprijinit gala încă de la prima ediţie, cunoscuta prezentatoare de televiziune Andreea Marin – Ambasadorul Excelenţei în Asistenţă Socială. „La ediţia din acest an, participanții vor avea parte de muzică pentru suflet şi din suflet a Alexandrei Uşurelu şi Muse Orchestra, iar captivantele acorduri ale violonistei Rusandra Panfili alături de cei patru muzicieni internaţionali ce formează Panfili & Friends îi vor fascina şi îi vor duce pe cei prezenți la eveniment într-o lume de poveste despre frumosul şi generozitatea din om”, susțin organizatorii.
Trebuie spus însă că au mai rămas doar câteva zile pentru arădenii care doresc să facă nominalizări pentru premiile ce vor fi oferite în cadrul galei. Asta, în condițiile în care nominalizările pot fi făcute până pe 4 februarie. Regulamentul Galei şi formularul de înregistrare pot fi descărcate de pe site-ul gala.cnasr.ro Categoriile pentru care se pot face propuneri sunt: Premiul asistentul social al anului; Premiul pentru asistentul social din domeniul protecţiei copilului; Asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilităţi; Asistentul social din domeniul sănătate/servicii medicale; Asistentul social din domeniul reintegrării sociale a persoanei private de libertate; Asistentul social din domeniul incluziunii persoanelor fără adăpost; Asistentul social din domeniul persoanelor vârstnice şi îngrijrii la domiciliu; Asistentul social din domeniul combaterii discriminării minorităţi; Asistentul social din domeniul incluziunii sociale/ economie socială; Asistentul social din domeniul asistenţei sociale comunitare; Asistentul social din domeniul prevenirii/reducerii riscurilor asociate infecţiei cu HIV, consumului de droguri şi exploatării sexuale; Premiul pentru jurnalism; Premiul politicianul anului; Premiul instituţia anului; Premiul personalitatea anului în promovarea educaţiei şi formării în asistenţa socială; Premiul de excelenţă pentru promovarea profesiei liberale de asistent social; Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale; Premiul pentru cea mai activă sucursală a CNASR. „Specificul domeniului în care asistenţii sociali îşi desfăşoară activitatea zi de zi face ca aceştia să se confrunte cu probleme complexe, dificile, de cele mai multe ori situaţii limită. Totuşi, ei nu renunţă la luptă şi încearcă să găsească soluţii reale la problemele sociale identificate. Gala este despre şi pentru asistenţii sociali, aşa că nominalizaţi-i pe cei mai buni!”, susține Doru Buzducea, președintele CNASR.
(L.Ș.)
Eveniment 40
Percheziții la Munar: au fost descoperite sute de kilograme de deșeuri toxice precum și animale sălbatice captive
citește mai mult »