icim1Noile componente ale medaliatei cu bronz a ediţiei precedente a LNBF, Univ Goldiş ICIM Arad au fost prezentate ieri într-o confe­rinţă de presă, la care au luat parte şi 40 de suporteri. Rând pe rând, Ancuţa Stoenescu, Shawnta Dyer, Monique Reid, Kristen McCarthy, Jefimija Karakasevic, Jasmine Gill şi Brankica Hadzovic şi-au făcut cunoscute intenţiile la noua lor echipă. La întâlnire au mai participat: preşedintele de onoare, profesorul Aurel Ardelean, antrenorul Jose Araujo, preşedintele clubului Marcel Urban, consilierul tehnic Dan Moraru, noul maseur Luminiţa Pater şi noul director de imagine al clubului, nimeni alta decât Moni Brosovszky. „Niciodată nu eşti pregătit pentru retragere. Mulţumesc clubului că m-a ţinut lângă echipă. Voi ajuta cu tot ce pot acest club, pentru că baschetul face parte din viaţa mea. Voi spune prezent la orice solicitare”, a spus Moni.
Iată ce au declarat şi noile fete ale Aradului:
„Sezonul trecut am jucat la Timişoara şi ştiu că Aradul este o echipă respectată în baschetul românesc. Sunt entuziasmată să fiu aici” – Jefimija Karakasevic.
„Avem o echipă cu calitate şi experienţă. Abia aştept să începem sezonul” – Monique Reid
„Sunt onorată să fiu la această echipă. Voi face tot posibilul să ajut echipa să-şi îndeplinească obiectivele” – Kristen McCarthy
„E primul meu an în Europa şi mă bucur că îmi încep această aventură aici. Plus că din nou sunt colegă cu Monique” – Shawnta Dyer
„Sunt convinsă că vom fi acea echipă puternică pe care o doresc toţi susţinătorii noştri” – Jasmine Gill
„Avem timp să ne cunoaştem şi să devenim o echipă puternică. Toate suntem aici ca să câştigăm” – Brankica Hadzovic
„Am revenit cu drag în această echipă minunată a Aradului. Îi aşteptăm pe toţi lângă noi. Nu putem exista fără voi” – Anca Stoenescu
Antrenorul Jose Araujo a punctat următoarele: „Sunt fericit să fiu aici pentru al treilea an consecutiv. Abia aştept să începem munca. Ne aşteatpă un sezon greu, avem o echipă de construit. Dar, avem fete talentate şi sunt convins că vom fi o echipă care va practica un baschet plăcut şi de calitate. Vă vom face mândri de noi”, a spus antrenorul portughez.
Cât despre programul de pregătire al echipei arădene, de mâine se încep antrenamentele în formulă completă, iar pe 12 septembrie arădencele au meci amical la Miskolc. Urmează un turneu puternic la Cluj, alături de echipa gazdă, CSU Alba Iulia şi Radivoj Korac (Serbia), plus amicale cu Timişoara şi Braşov. Pe 26, respectiv 30 septembrie este programată dubla din Cupa României, cu Timişoara, iar pe 3 octombrie prima rundă a LNBF, la Galaţi.

Recomandările redacției