După ce săptămâna trecută polițiști locali ce patrulau prin zona Confecții au surprins trei persoane sustrăgând conducte de fier din perimetrul lucrărilor de înlocuire la rețeaua de termoficare, vineri seara, la dispeceratul poliției locale a fost înregistrată o sesizare telefonică din partea unui locuitor din zona Confecții, care a observat un grup de cetățeni asupra cărora plana bănuiala că vor acționa în
același sens, sub protecția întunericului. Așa s-a și întâmplat. Inițial, echipajul poliției locale n-a găsit pe nimeni, dar, vigilent, a rămas o vreme prin zonă,
observând ce se întâmplă. La un moment dat, o familie cu doi copii minori, reușiseră să scoată la suprafață o țeavă veche de termoficare și urma să o extragă și pe a doua, mai mare și mai grea. Doar că îndeletnicirea lor a fost întreruptă de polițiști locali, care au legitimat persoanele și au transportat și predat familia ”cu inițiativă” celei mai apropiate secții de poliție, pentru cercetări.

Din păcate, pentru unii dintre concetățenii noștri, acesta a devenit un mod de viață, prin valorificarea fierului vechi obținând veniturile necesare pentru întreținerea familiei. Lucrurile se complică atunci când așa zisul fier vechi provine din echipamente în conservare ori funcționale aparținând operatorilor publici și privați sau administrației locale. Spolierea investițiilor publice și private de către astfel de ”întreprinzători” trebuie să atragă măsuri legale care să descurajeze indivizii cu obiceiuri similare de a frecventa comunitățile arădene, în căutare de oportunități ilicite.

Recomandările redacției