Noul concept de terase în spații deschise a trecut de votul consilierilor municipali

0
366

Consilierii locali au fost convocați joi, 28 mai 2020 în ședință ordinară, probabil pentru ultima dată în sistem de videoconferiță. Unul dintre cele mai importante proiecte a fost cel care a vizat diminuarea cuantumului taxei pentru utilizarea temporară a locurilor publice pentru terase, taxă datorată de operatorii economici care şi-au întrerupt total activitatea ca urmare a instituirii stării de urgenţă. Pentru a evita un eventual blocaj financiar la nivelul acestora, cu consecinţe negative atât în ceea ce priveşte desfăşurarea pe viitor a activităţii, cât şi acumularea de noi datorii de către contribuabili la bugetul local, administrația locală a hotărât ca începând cu data de 01.06.2020, taxa pentru utilizarea temporară a locurilor publice cu terase să fie stabilită la 0,10 lei/mp/zi. „Mulțumesc consilierilor care au votat conceptul de terasă în municipiul Arad cu atât mai mult cu cât înțelegem că începând cu data de 1 iunie va fi posibilă funcționarea lor, într-un spațiu deschis, cu distanțare socială. De asemenea, așa cum s-a promis, în acest an ocuparea domeniului public se va face la un preț modic de 10 bani, tocmai pentru cei care au fost obligați să țină sub lacăt acest domeniu. În plus am aprobat unele scutiri de taxe și impozite pentru cele două luni de situație de urgență, așa cum ne permite Ordonanța nr.69 “, a precizat primarul Călin Bibarț. Tot în cadrul ședinței de azi, consilierii locali au aprobat prelungirea termenului de depunere a dosarelor pentru obținerea sprijinului financiar acordat proprietarilor de clădiri din zonele de acțiune prioritară din municipiul Arad, în conformitate cu Hotărârea nr. 42/31.01.2020 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea din Regulamentul de aplicare a Legii nr.153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru zone de protecție a monumentelor istorice și pentru zonă monumente protejate în municipiul Arad – Program de sprijin financiar acordat proprietarilor de clădiri din zonele de acțiune prioritară din municipiul Arad. „Termenul de depunere a dosarelor de 60 de zile de la publicarea anunțului de participare menționat la alin.(3) se prelungește cu încă 90 de zile, ca urmare a situației excepționale generată de situația de urgență și de alertă”, se arată în proiectul de hotărâre supus votului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.