mediciPrin implementarea pachetului de servicii medicale de bază, medicul de familie va deveni principala verigă în relaţia pacientului cu sistemul sanitar şi totodată va contribui semnificativ la reconsiderarea rolului prevenţiei.

Conducerea Ministerului Sănătăţii a transmis reprezentanţilor medicilor de famillie arădeni că până la implementarea pachetului de servicii medicale de bază, odată cu data de 1 aprilie 2014, va continua seria de videoconferinţe cu factorii implicaţi la nivel local astfel încât noile reglementări să poată fi cunoscute, însuşite şi aplicate în mod corect.

Odată cu introducerea noului pachet de servicii la nivelul medicinii de familie, se introduc câteva noutăți. În primul rând, prevenția trebuie separată de restul consultațiilor. Consultația preventivă de evaluare a riscului individual nu a existat până acum. Nu trebuie confundată cu vechea consultație de bilanț anual. Prevenția pentru copii este mai bine definită. Introducerea unor consultații speciale pentru riscurile și problemele de sănătate cu cel mai mare impact asupra populației – afecțiuni prioritare: riscul de boli cardiovasculare, diabet de tip II, boală cronică respiratorie obstructivă, depresie și tulburări de creștere și dezvoltare la copil. Structurarea mai riguroasă a serviciilor, astfel încât pacientul să știe la ce anume are dreptul.

Pachetul de bază nu limitează numărul de prezentari pentru probleme de sănătate noi sau pentru agravarea unor probleme mai vechi. Ori de câte ori intervine o modificare în starea de sănătate, ori de câte ori o persoană se simte rău sau are o suspiciune cu privire la starea sa de sănătate are dreptul să se adreseze medicului de familie, indiferent de vârstă, fiind vorba despre consultaţii în afara programului de prevenţie. Consultația pentru probleme noi de sănătate/ episoade acute nu trebuie confundată cu urgența (stări foarte grave, ameninţătoare de viaţă), pentru care pacientul sună la 112.

Consultaţiile pentru copii

Consultaţiile preventive pentru copii se acordă la medicul de familie periodic și urmărește creșterea și dezvoltarea copilului, nutriția, depistarea riscurilor și intervenția în acest sens. Include evaluarea copilului la intrarea în şcoală. Se referă şi la depistarea riscurilor la adolescent şi consiliere pentru stil de viaţă sănătos şi evitarea consumului de alcool, tutun sau droguri. Medicul de familie este cel care face vaccinările prevăzute în schema națională de vaccinări obligatorie pentru copii. Consultaţiile preventive pentru adultul sănătos sunt consultații programate mai complexe, în care se evaluează starea de sănătate și se identifică posibilele riscuri, pentru persoanele care nu au o nicio problemă de sănătate. Se fac o dată la trei ani pentru cei sub 40 de ani și o dată pe an pentru cei de peste 40 de ani. În cadrul acestor consultații cu rol de prevenție intră atât examinarea propriu-zisă, cât și un set de investigații la frec­vența recomandată pentru grupa de vârstă și sex. Aceste consultații de evaluare nu trebuie confundate cu consultația la medicul de familie pentru probleme de sănătate nou apărute. Pentru o problemă nouă de sănătate (durere, stare de rău, febră etc), care nu reprezintă urgență, orice persoană asigurată se va adresa medicului de familie, de câte ori are nevoie. Medicul de familie consultă pacientul (1-3 consultații în funcție de caz) și îi prescrie un tratament, iar la nevoie îl trimite la analize (1-6 analize). Dacă problema de sănătate nu se poate rezolva de către medicul de familie, acesta dirijează pacientul către medicul specialist din ambulator sau către spital, după caz. În ansamblu, se pune accent pe depistarea riscului la persoanele sănătoase; educația și responsabilizarea pacienților cu risc; depistarea precoce a bolilor cu impact major în sănătatea populației; monitorizarea  activă și tratarea bolilor pentru evitarea complicațiilor; accent pe reducerea suferinței și a costurilor prin tratarea în fazele incipiente ale bolilor.

 

 

Recomandările redacției