Două proiecte de hotărâre ce vizează Spitalul TBC, nou construit în Grădişte au fost aprobate de Consiliul Judeţean. S-au schimbat indicatorii tehnico-economici pentru construcţia secţiei. De asemenea, s-a aprobat majorarea patrimoniului public al judeţului cu investiţia „Amenajare spaţii verzi la Secţia TBC din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad”.
Inaugurarea Spitalului TBC a fost amânată din toamna anului trecut, pentru unele lucrări. Inaugurarea s-ar putea face însă în scurt timp. Încă se derulează lucrări pentru achiziţionarea mobilierului, a paturilor şi a saltelelor. Este achiziţionat deja un aparat nou de radiologie, precum şi un aparat PCR, destinat secţiei TBC.
Noua construcţie este ridicată pe un teren de aproape un hectar, situat la ieşirea din municipiul Arad, proprietate a Consiliului Judeţean. Suprafaţa pe care se întinde noua secţie este de 4.500 de metri pătraţi. Noul spital TBC va avea 120 paturi, din care, 50 pentru pneumologie şi 62 pentru ftiziologie.
Spaţiul verde – obligatoriu amenajat pentru o unitate spitalicească TBC – se întinde pe o suprafaţă de 3.180 metri pătraţi, pe un teren de 800 de metri pătraţi fiind montate rulouri de gazon.
Valoarea contractului este de 15 milioane de lei, bani integral alocaţi din bugetul Consiliul Judeţean Arad. Contractul de execuţie a lucrărilor a fost semnat în luna noiembrie 2012. Clădirea în care încă funcţionează secţia este într-o stare deplorabilă, aici neputându-se face niciun del investiţii. Administraţia locală a hotărât să construiască un nou spital TBC acum trei ani. Consiliul Judeţean plăteşte chirie aproximativ 3.000 de euro lunar către Episcopie, proprietarul clădirii, aceasta din urmă nefăcând nicio investiţie în clădire niciodată. Pentru construcţia unui nou spital s-a cerut sprijin financiar de la nivel central, de la Ministerul Sănătăţii, dar CJA nu a primit niciun ajutor. Drept urmare, din bugetul Consiliului Judeţean s-au alocat an de an fonduri.