A început un nou an școlar. Unii dintre elevii arădeni vor fi în bănci, alții vor învăța online iar alții în containere. Da ați înțeles bine. Vor fi săli de clase amenajate în containere la această școală, o premieră pentru orașul nostru. Așadar, din acest an scolar elevii unui liceu din Arad vor învăţa în săli de clasă amenajate în sisteme modulare de tip container. Acest lucru s-a întâmplat din cauza  numărului mare de elevi înscrişi în acest an şcolar.  Astfel că pentru această școală au fost achiziționate  șapte containere care  oferă condiţii bune, identice cu cele din sălile obişnuite de cursuri.

Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” este unul dintre liceele în care numărul elevilor a fost în continuă creştere de la an la an. În această toamnă a fost  necesară înfințarea de clase  noi însă spațiul nu a permis acest lucru. „Suntem implicaţi în construcţia unei noi clădiri pentru liceu, dar dacă nu găseam această soluţie trebuia să venim pe schimburi. Că va fi cazul, doi sau trei ani, nu ştim, dar până atunci avem o soluţie. Şi sunt condiţii mai mult decât ok”, a declarat pentru Observator.ro, Ovidiu Mihaeş, director.

 Investiția a fost  de 30 de mii de euro iar o  sală de clasă este formată prin unirea a câte trei containere, din care  unul a fost transformat în hol. „Sunt dotate cu tot ce e nevoie pentru funcţionarea unei săli de clasă. De la sisteme de încălzire, climatizare, iluminat. Imaginea din interior este una mult mai prietenoasă decât din exterior”, mai spune Ovidiu Mihaeş, pentru sursa citată.

La această școală învață peste 1000 de elevi iar în fiecare clasă sunt între 26 şi 30 de copii, de la învăţământul preşcolar şi până la liceu. Dacă proiectul va avea succesautoritățile vor să  achiziţioneze containere şi pentru celelalte şcoli în care numărul elevilor înscrişi este mai mare decât capacitatea sălilor de clasă.

 

 

Recomandările redacției