gloria-lipovaTimp de o repriză, Marius Grad a dat impresia că poate obține ceva de pe arena unde a activat atâția ani, ca fotbalist, apoi antrenor. Lipova a încercat să-i pună probleme Gloriei – care le are pe ale ei, dar de altă natură – dar trupa lui Costel Bogoșel a realizat rapid că nu e cazul să facă vreo concesie, s-a ținut tare pe poziție și a început să-și facă jocul.
Coordonată din defensivă de căpitanul Blănaru și de la mijloc de Gîlcă, Gloria a trecut din mers și peste accidentarea lui Dan Daniel. Începutul sfârșitului pentru Lipova a venit după ce Măgulean a reluat spectaculos în transversală din colțul drept al careului mic, mingea a ricoșat la Vlad
Filimon, care a marcat în poarta goală, 1-0 (33).
Partea a doua a adus descătușarea. Florin Gîlcă a făcut 2-0 după un contraatac superb (52), apoi a ieșit la rampă ultimul golgeter al D-ului arădean, Petre Măgulean, cu o „dublă”, 4-0 (52, 69). Lipova a arătat tot mai fragilă pe final de joc, iar Gloria a mai înscris încă trei goluri – o „dublă” și în contul moldoveanului Boris Țugui (73, 88), intercalată cu reușita lui Gherghel (80).
Peste exact 9 zile, clubul galben-albastru împlinește 101 ani, dar nu știe dacă va mai fi în picioare până atunci.
Gloria: Vaida – Topai, Wild, Blănaru, Hulbăr – Filimon (62 Țugui), D. Daniel (32 Ban), Fl. Gîlcă (57 Gherghel), Sg. Popa – Măgulean, Berari (62 Galea).
Lipova: Trifoi – Iercan (62 A. Trif), Țițca, O. Moisă, Lăcătuș – Ghergar, Cati, Toc (54 Bimbo), Edu, Iuga (81 Purda) – Petrilă (84 Roșuț).
Arbitri: Alexandru Gornic – Emil Cristea, Sergiu Cîrmaci. Observatori: Claudiu Tripa, Daniel Scridon.

Recomandările redacției