Acum un an, la debutul pandemiei, am asistat la demisii în lanț din partea cadrelor medicale din toată țara. Motivul: lipsa mijloacelor de protecție împotriva Sars Cov 2 și stresul psihic creat de acest virus, necunoscut până la momentul respectiv. De atunci, a trecut un an, însă problema nu e nici pe departe rezolvată. Din contră, situația s-a acutizat în toată această perioadă. Dacă la început medicii erau considerați eroi, acum, înspre mulți dintre ei se aruncă ,,săgeți otrăvite”,  sunt acuzați de malpraxis și de rele tratamente aplicate pacienților internați în spitalele  Covid.  Zecile de acuzații la adresa cadrelor medicale, au făcut ca mulți dintre doctori și asistente să-și pună problema, dacă mai rezistă stresului mediatic. Nu cred că e cazul să punem la zid toți medicii pentru greșelile unora dintre ei. Mi-e greu să cred, că  cineva alege să fie medic dar în loc să salveze, ar avea plăcerea sadică de a curma vieți. Asta vedem doar prin filme sau pe internet. Realitatea e cu totul alta. E adevărat că și medicii sunt oameni, iar unii dintre ei fac greșeli, însă nu putem generaliza. Din păcate, prin spitalele românești, condițiile lasă de dorit, așa că, oricât de bine pregătit ai fi profesional, asta te limitează de multe ori .

Lipsa aparaturii medicale corespunzătoare  și  personalul insuficient, face uneori diferența între viață și moarte. Și încă ceva,  medicii nu sunt Dumnezei. Ei nu pot face minuni, chiar dacă de multe ori fac cu mari eforturi.

Sunt pacienți care au multe alte boli și pe lângă asta mai au și covid . E o limită subțire între viață și moarte.  Medicii, de multe ori, țin de firul acela subțire al vieții și se luptă pentru fiecare pacient. Eu asta cred. E adevărat că mai sunt și medici blazați și sătui, după ani și ani de muncă

Însă aceștia sunt foarte puțini. Majoritatea își fac datoria.

O presiune mediatică constantă îi face pe  mulți dintre acestia să clacheze, cu toate că, sunt voci care spun că nu ar trebui să se întâmple asta, că medicii ar fi ca niste soldați pe câmpul de luptă și trebuie să reziste până la final. Mă întreb, până la care final ? Sunt și ei oameni până la urmă, au si ei familii și viață în afară de meserie. Oricare dintre noi probabil că ar ceda la asemenea presiuni. Sunt voci care spun,, să nu se plângă, pentru că o fac pentru mulți bani și mai iau și șpagă”. Tu, cel care arunci cu piatra, pune-te o zi măcar în poziția unui medic de la ATI.

 Și în fond, cine suntem noi să judecăm? Mai nou, ne pricepem la toate inclusiv la medicină. Bunica mea avea o vorbă ,,nu judeca un om, până nu te-ai încălțat o zi cu pantofii lui”. Măcar o secundă să ne gândim la asta, înainte să acuzăm.

  • Liviu Alexe spune:

    Vorbești prostii, Corinuța! Nu acuză nimeni fără motiv personalul medical. S-a ajuns în spitale la o lipsă de profesionalism și la o nepăsare față de bolnavi de-a dreptul revoltătoare. Mor zilnic oameni lângă ei, iar medicii, asistenții, infirmierii, brancardierii s-au imunizat de omenie și așteaptă doar să le treacă tura. (P.S. De altfel, tu stai foarte prost și cu gramatica).

  • Adriana spune:

    Exact! Incaltati-va o zi in pantofii nostrii,cei carora ne au omorat parintii in chinuri groaznice,sedati,legati,fara apa….s a m d!!!
    Marturie stau probele incontestabile ….!
    Saracii nostri parinti!!! Strigau dupa ajutor! Si nu i bagau in seama
    Asa ca lasati-ma…Victimele sunt tot ei??? Medicii??

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției