Indiferent de vârstă, mai multe persoane încep să conducă diferite autoturisme fără a deține permis de conducere. Așadar, pentru că deja s-au întâlnit cazuri în care erau implicați atât tineri adolescenți, cât și oameni mai în vârstă, ne-am dat seama că nu este vorba de o „nebunie adolescentină“ cât este vorba de fapt despre inconștiență.

Cel mai recent, un bărbat de 27 de ani, din Secusigiu, a fost prin de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 709/E, fără a deține permis de conducere.

Polițiștii Biroului Rutier au mai avut parte în ultimele zile și de un arădean de 31 de ani. El a fost prins în trafic, în timp ce conducea un autoturism pe strada Socului fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Aproximativ în aceeași situație se mai afla încă un bărbat, dar de această dată cu ceva în plus. Așadar, un bărbat de 41 de ani, din Sântana, a fost prins în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie record de 1,15 mg./l. alcool pur în aerul expirat. De asemenea, verificările au relevat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Și astfel se poate ajunge ușor la concluzia că, pe lângă riscurile la care se supun ei înșiși, oamenii ce fac asemenea lucruri nu realizează că, până la urmă, sunt o amenințare pentru toată lumea.

Recomandările redacției