de Teofan Mada

Câte „certuri” se poartă în mijlocul poporului lui Dumnezeu și în diferitele comunități! În „cartier”, la locul de muncă, câte „certuri” născute din invidie și gelozie, chiar și între creștini! Mondenitatea spirituală îi face pe unii creștini să se afle în „certuri” cu alți creștini care se opun căutării lor de „interese”, de prestigiu, de plăcere sau de siguranță econo­mică. În afară de asta, unii încetează să mai trăiască o apartenență cordială la Bise­rică pentru a alimenta un spirit „elitist”, pseudo-ortodox și de fanatism religios. Mai presus de a aparține Bisericii întregi, cu varietatea sa bogată, ei aparțin unui grup sau altuia care se consideră diferit sau special.
Lumea este sfâșiată de „certuri” sau rănită de un individualism larg răspândit, care împarte ființele umane și le asmute una împotriva alteia ca să urmărească propria bunăstare sau interes îngust. În diferite regiuni învie conflicte și vechi diviziuni care se credeau întrucâtva depășite. Creștinii ar trebui să dea o mărturie de comuniune fraternă care să devină atrăgătoare și luminoasă pentru ceilalți. Fie ca toți să poată admira cum ne îngrijim unii de alții, cum ne încurajăm reciproc și cum ne sprijinim: „Prin aceasta vor recunoaște toți că sunteți ucenicii Mei: dacă aveți dragoste unii față de alții” (Ioan 13,35). Atenție la ispita invidiei! Suntem în aceeași barcă și mergem spre același port! Să cerem harul de a ne bucura de roadele celorlalți, care sunt ale tuturor.
Celor care sunt răniți de vechi diviziuni le este greu să accepte că adevărul îi îndemnă la iertare și la reconciliere, pentru că ei cred că li se ignoră durerea sau că li se pretinde să-și piardă amintirea și idealurile. Dar dacă văd mărturia comunităților în mod autentic fraterne și reconciliate, aceasta este mereu o lumină care atrage. De aceea ne face atâta rău să vedem cum în unele comunități creștine, și chiar printre persoane consacrate, se îngăduie diferite forme de ură, dezbinare, calomnie, defăimare, răzbunare, dorință de a impune propriile idei cu orice preț, până la persecuții care par o implacabilă vânătoare de vrăjitoare. Pe cine vrem să evanghelizăm cu aceste comportamente?
Să-i cerem Domnului să ne facă să înțelegem legea iubirii. Ce bine că avem această lege! Cât bine ne face să ne iubim unii pe alții dincolo de orice! Da, dincolo de orice! Fiecăruia dintre noi îi este adresat îndemnul paulin: „Nu te lăsa biruit de rău, ci învinge răul prin bine” (Rom. 12,21). De asemenea: „Să nu încetăm a face binele” (Gal. 6,9). Cu toții avem simpatii și antipatii, probabil chiar în acest moment suntem supărați pe cineva. Măcar să-i spunem Domnului: „Doamne, sunt supărat pe cutare, pe cutare. Mă rog pentru el și pentru ea”. A ne ruga pentru persoana pe care suntem supărați este un pas frumos spre iubire și este un act de evanghelizare. Să facem asta astăzi! Să nu lăsăm să ni se fure idealul iubirii fraterne!
Angajarea ecumenică răspunde la rugăciunea Domnului care cere ca „toți să fie una” (Ioan 17,21). Credibilitatea vestirii creștine ar fi mult mai mare dacă creștinii ar depăși diviziunile lor și s-ar uni cu trupul lui Hristos, Biserica. Avem nevoie să ne amintim mereu că suntem pelerini, călătorim împreună. În acest scop trebuie să ne încredințăm inima însoțitorului de drum fără suspiciuni, fără neîncrederi și să privim înainte de toate la ceea ce căutăm cu toții: pacea lui Dumnezeu în viața noastră. A ne încredința celuilalt este o artă, pacea este o artă. Iisus ne-a spus: „Fericiți făcătorii de pace” (Mat. 5,9). În această angajare, și între noi, se împlinește vechea profeție: „Vor schimba săbiile lor în fiare de plug” (Is. 2,4).

Recomandările redacției