Sunt indivizi și, din păcate, nu puțini care nu au simțul ridicolului. Iar din asta face parte și a ști să te retragi la momentul oportun. Unul dintre aceștia este „nemuritorul” Mircea Geoană. Pentru cine nu-și mai amintește, președintele de o noapte, care țopăia ca un adolescent întârziat și spunea: „Mihaela, dragostea mea”. Acum a fost tras pe dreapta de către social-democrați, dar cu toate astea crede că mai are un rol în politica românească. De două decenii se tot laudă cu cât de bine-i știe pe americani și așa și pe dincolo. Dar în afară de câteva poze arătate lumii și propriile spuse despre contactele grozave, dumneavoastră  o duceți mai bine că a… vorbit Geoană cu americanii?  Acum crede că poate coagula o… felie groasă de parlamentari cu care să facă un alt început. Mai pe șleau spus să schimbe Executivul. De ce? Pentru țară? Aș! Pentru propria parvenire. Cum rămâne cu social- democrația căreia i-a declarat fidelitate? Ori s-a terminat odată cu ieșirea din PSD? Logic, dacă vine alt Guvern, înseamnă că nu va fi de stânga. A devenit Geoană de dreapta? Acum câteva zile, Victoria Nuland, adjunctul secretarului de stat pentru Europa şi Eurasia, a fost la București. Printre alții a avut o scurtă întrevedere și cu Mircea Geoană.
Acesta  a declarat că „SUA este de acord cu faptul că România are nevoie de un nou început şi de aceea, pe lângă un nou Preşedinte, este nevoie şi de o nouă majoritate guvernamentală care să propună şi să implementeze un nou proiect naţional”. Replica SUA, printr-un comunicat sec al Ambasadei, a venit a doua zi: „Adjunctul secretarului de stat pentru Europa şi Eurasia, Victoria Nuland, nu a făcut niciun fel de comentariu referitor la preferinţa pentru o anumită conducere politică în România. Aceasta este o chestiune care priveşte exclusiv poporul român”. Indirect, Geoană este făcut mincinos. Iar asta arată că fostul lider pesedist n-a învățat nimic din marea politică. Este posibil ca discuția să fi fost în sensul în care a sugerat senatorul pepenilor din Dăbuleni. Dar oficial era de domeniul evidenței că nimeni nu-și va asuma așa ceva. De aceea, eticheta lui Iliescu, cea cu „prostănacul”, pare să nu se mai dezlipească de sacoul președintelui de o noapte. Dar e o situaţie în care singur s-a băgat şi, în plus, a primit şi ştampila de mincinos.
Da, este acelaşi om pe care  l-a luat…Vântu şi credeam că l-a aruncat în „groapa” anonimatului. Definitiv. Însă nu.  El crede că mai poate însemna ceva în politică. Dar ceasul lui a trecut.  Chiar dacă el nu ştie. A avut o şansă pe care a ratat-o. El vrea un nou început. Un nou proiect. Dar un nou început poate debuta și cu un sfârșit. De exemplu, cu săvârșirea sa politică.

Recomandările redacției