Două succese consecutive au fost de ajuns să o urce pe Crișul Chișineu-Criș în prima parte a clasamentului seriei a IV-a a Ligii a 3-a. Punctele din derby-ul cu Lipova par să fi deblocat echipa lui Adi Abrudean, care au făcut un meci bun la Târgu Cărbunești și au câștigat clar, 3-0, după „tripla” lui Nicu Modan.
Sâmbătă, „alb-albaștrii” revin pe Arena „Aurel Ardelean” cu o dispută în compania celor de la ACSO Filiași. Oltenii tocmai au obținut al treilea succes stagional, pe teren propriu, cu Deva și sunt ceva mai liniștiți după seria neagră începută la începutul lunii septembrie. Formația prezidată de Florin Spînu este la a doua vizită consecutivă în județul nostru, după remiza (1-1) de la Cermei. „Personal nu am mai întâlnit Filiașul în cariera mea, dar stafful tehnic ne-a pus la punct la curent cu ceea ce trebuie să știm despre ei. Oricum, mai important este cum ne vom face noi jocul, pornind de la concentrarea și determinarea pe care am avut-o în ultimele două etape. Ar fi păcat să oprim șirul victoriilor aici, mai ales că ne așteaptă meciuri foarte grele, începând de la deplasarea de la Turnu
Severin, cu echipa de pe locul 1. Dar, vrem să ne prezentăm cu un moral bun la meciul cu FC U Craiova, iar asta înseamnă că trebuie să batem Filiașul”, susține golgheterul Nicu Modan.
Așadar, Crișul se ghideazã dupã zicala italianã „Non c’è due senza tre” în disputa de sâmbãtã, de la ora 15. Singurele absențe certe ale lui „Știli” sunt Mãrmãneanu și Ciornei (accidentați), iar Suslak ar putea încă intra pe parcurs în meci după cele 7 săptămâni de pauză.
Formații probabile:
Crișul: Pășcălău – Onuțan, Sabău, Calvin, Piț – Ember, Pavel, Cocian – Mateucă, Modan, Roșu.
Filiași: Munteanu – Almic, R. Vulpe, A. Lupu, Cruşoveanu – Kovari, Calu, Cl. Ştefan, Baciu – Armăşelu, Ghighilicea.

Recomandările redacției