STPF Arad: „Nu mai sunt persoane în așteptare la Nădlac 1” (VIDEO)

0
670

Reprezentanții Poliției de Frontieră spun că, de la orele 18.00, la Punctul de trecere a frontierei Nădlac 1, nu se mai află persoane în așteptare dintre cei care s-au prezentat în punctul de trecere a frontierei, pe jos. De asemenea, o parte din trafic a fost redirecționat către Vărșand. 

Astăzi, până la ora 18.00, prin  punctele de trecere a frontierei de la nivelul întregii țări au efectuat formalitățile de frontieră 29.072 de persoane, cetățeni români și străini,  dintre care  16.987 pe sensul de intrare în țară și 12.085 pe sensul de ieșire, precum  și 13.552 mijloace de transport.

La granița cu Ungaria, în intervalul precizat, fluxul de pasageri a fost de 20.999 de persoane, dintre care 12.886 pe sensul de intrare și 8.113 pe cel de ieșire din România, cu 9184 de  mijloace de transport.

Astăzi, până la ora 18.00, la granița cu Ungaria, în urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare /carantină la locuință de către specialiștii  Direcției de Sănătate Publică 7.074 de persoane.

De asemenea, potrivit acestora, astăzi, începând cu ora 18.00, în Punctul de trecere a frontierei Nădlac 1, nu se mai află persoane în așteptare din categoria celor care s-au prezentat în punctul de trecere a frontierei, pe jos.

Reprezentanții Poliției de Frontieră mai spun că persoanele care așteaptă la intrarea în țară vor primi măști de protecție și apă.

„Revenim cu precizarea că, în punctele de frontieră au fost dispuse măsuri pentru decongestionarea traficului și pentru respectarea distanțării sociale prin:

– Reorganizarea arterelor de control în punctele de trecere a frontierei prin crearea unor culoare care sa permită separarea fluxurilor de pasageri.

-Orientarea autoturismelor spre toate punctele de intrare în țară (decizie luată prin întelegere cu autoritățile din Ungaria). Astfel, începând cu ora 18:30 autorităţile ungare au redirecţionat o parte din traficul transfrontalier de la P.T.F. Nădlac către P.T.F. Vărşand, în prezent la acest punct de trecere fiind utilizate pe sensul de intrare două artere pentru autoturisme şi o arteră pentru automarfare .

– Suplimentarea punctelor de control (în care se efectuează verificările) inclusiv cu puncte mobile în care polițiștii de frontieră folosesc tablete electronice pentru efectuarea formalităților.

– Suplimentarea numărului de cadre medicale în P.T.F.-uri.

– Suplimentarea dispozitivului de frontieră cu echipaje de jandarmerie care acționează în profunzime și care au misiunea de a impune măsuri de distanțare între persoanele care așteaptă efectuarea formalităților de control.

– Mobilizarea în zona de frontieră a efectivelor de poliție și SMURD, pentru menținerea ordinii publice și pentru acordarea asistenței medicale de urgență.

– Persoanele care așteaptă pentru intrarea în țară vor primi măști de protecție și apă”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.