Zilele trecute, citind mai multe articole, ochii mi-au căzut pe o afirmație a unui guvernant român. ,,Unul din patru tineri, din România, nu munceşte şi nu studiază, sunt cifre îngrijorătoare pentru ţara noastră”. M-a șocat pur și simplu, cu toate că de mult bănuiam acesastă stare de fapt. M-am lovit, în viața mea de zi cu zi, de tineri care au tot felul de vise și idei, însă nu le pun în practică. O generație care studiază, dar nu știe exact ce va face cu studiile respective.
După fiecare sesiune de Bacalaureat ne plângem de rezultatele dezastruoase. Nu generalizez, vorbesc de acei tineri care iau Bac-ul la limită, apoi se înscriu la o universitate, doar ca să aibă o diplomă. Și trec așa ca și ,,gâsca prin apă”, vorba bunicilor, prin școală. În România s-a vorbit mult timp despre „fabrici de diplome” universitare și despre miile de șomeri, absolvenți de facultăți. Mulți dintre cei care termină o facultate, făcută de gura părinților, fie ajung muncească la secretariatele unor instituții, în cel mai bun caz, ori vânzători printr-un supermarket de cartier. În cel mai rău caz stau acasă pe banii părinților, deoarece nu își găsesc un job pe măsura ,,titlurilor” universitare.
Foarte mulți tineri de peste 21 de ani, după cum spuneam, stau acasă și nu fac nimic. Problema nu e că stau acasă, mai grav este că nici nu au vreo dorință de a-și schimba viața în vreun fel, preferând să se ascundă sub fusta mamei super protectoare, sau haina tatălui indulgent. Aceștia sunt tinerii care au făcut o facultate, împinși de la spate, fără să știe ce le place, ce își doresc. Nu au nici o motivație în viață, nici un ideal profesional, nici o dorință de evoluție personală sau în carieră. Mulți dintre ei, în liceu au învățat doar pentru note, au fost îmbuibați cu meditații, cocoloșiți și ținuți ,,în brațe” de către părinți.
E adevărat că sunt și mulți tineri care își doresc să muncească, să aibă banul lor și o oarecare independență. Însă aceștia visează doar posturi de top, într-o instituție, dacă se poate pe bani mulți și să nu se omoare cu munca. Din acest motiv, într-un an schimbă cel puțin trei locuri de muncă, fiind într-o permanentă căutare.
Mulți visează să fie doar manageri sau mai știu eu în ce funcții importante, dar de fapt pierd vremea prin facultăți unde nu învață nimic, pentru că, fie nu le place, fie trec prin ele doar ca să bifeze că au făcut și ei ceva. Am întâlnit astfel de tineri, fără nici o perspectivă, care se lasă în voia sorții pe formula ,,ei, ce o fi o fi, se va găsi ceva și pentru mine”, dar nu se luptă pentru viitorul lor. Mult prea sensibil și plini de frustrări, mulți ajung să fie depresivi și stresați, la doar 20 de ani. Am cunoscut și părinți care nu acceptă ideea ca odraslele să lucreze oriunde încercând să–i protejeze, ținându-i acasă. Refuză ideea de a-i trimite la un job oricare, doar pentru a căpăta experientă, pentru că li se pare sub demnitatea copilului lor să muncească.
Atitudinea hiperprotectoare a acestor părinți, crește viitorii „dezertori” din piața muncii.
Tineri care atunci când dau de greu, la locul de muncă, la primul hop, fie se vor întoarce repede sub aripa ocrotitoare a părinților, fie vor căuta un alt loc de muncă mai ușor, din punctul lor de vedere. Și astfel nu ajung să învețe nimic, sau să-și facă vreo experiență în domeniu. Am cunoscut tineri care la 21 de ani au avut vreo cinci job-uri. Deoarece plecau la primul vânt mai puternic, fiind mult prea fragili.
La noi e împământenită expresia „măcar copilul meu să mănânce o pâine mai albă. Păguboasă gândire aș spune, dacă ne gândim că „pâinea neagră” este cea mai sănătoasă. Acea pâine neagră a meseriilor, deoarece, întotdeauna meseria fost ,,brățară de aur”.
Lașitatea socială în care trăiesc acești tineri poate lua uneori forme extreme. În multe familii, ori mama, ori tata pleacă la muncă peste hotare și ajung să trimită bani acasă tinerilor care refuză să muncească.
