Nu pot respira!

0
678

„Între sublim si ridicol nu este decât un pas“ și mare dreptate avea Napoleon Bonaparte, căruia i se atribuie vorbele acestea, care ar fi fost rostite după pierderea bătăliei de la Berezina, din  noiembrie 1812. Dar asta ține de marea istorie, de marile fapte de arme, care sunt dăltuite în fibra unor națiuni. Zicerea însă ramâne și mi se pare potrivită în cele ce vor urma. Desigur, la alte proporții. Fapt este că trăim într- un oraș tot mai sufocant. Nu doar de caniculă, dar și din lipsa simțului realității, în ce privește administrația municipală. De simțul ridicolului până la urmă. Cum ar fi de exemplu să alegi niște brazi de plastic, la 35 de grade Celsius și să te mai și lauzi cu astea pe rețelele sociale. Hai să zicem că și asta se putea face, dacă toate celelalte erau cât de cât rezolvate. Fie și măcar în niște limite rezonabile. Curățenie, transport public civilizat, un aspect salubru al orașului în ansamblul său, un aer respirabil pentru cetățean. Pretenții normale. Dacă vreți altfel, să poți respira. Când se mai fac acțiuni normale am zice noi, acestea sunt bifate mai apoi ca mari realizări. Iar ca să nu fim acuzați că batem câmpii, exemplele sunt foarte recente. Cu materialul clientului. Curățenia banală făcută recent a fost …cosmetizată, de parcă s-ar fi construit canalul Panama în mijlocul Aradului și noi nu știm. Niște banale bănci vopsite în parc și două rondouri de flori au fost alt motiv de „umflare a pieptului“.  Sunt lucruri de rutină, care trebuie făcute curent. Tot timpul, nu doar din când în când și să mai și aștepți ca lumea să te laude pentru asta. În schimb, avem un oraș scump pentru ceea ce oferă. Tramvaiele s – au rărit la ore de vârf. Asta într-un oraș în care se face mare tam-tam pentru transportul verde, ecologic.Care fără doar și poate trebuie încurajat. Nu doar din vorbe. Însă cum se face asta, când tu scoți tramvaie? Iar când circuli cu ele, pline de lume și fără aer condiționat, chiar că nu poți respira. De această dată la propriu. Încercați experiența. În mult controversatul București am avut prilejul sa circul cu autobuzul, troleibuzul și cu tramvaiul. Cu mijloacele de transport clasice, ca să le spunem așa. Nu vorbim de metrou pentru că nu avem. În patru situații din cinci, veneau la timp, conform orarului, iar condițiile de igienă și confort pentru pasageri erau rezonabile și chiar bune în autobuze. La fel și la Constanța, dar și la Brașov. Autobuze noi, cu aer condiționat, curate, care miroseau a proaspăt. Nu soioase și cu tot felul de miasme, de nu mai știi unde să te așezi, ca să te ferești de mizerie. Toate astea se întâmplă fiindcă nu există simțul realității și nici al ridicolului. Și, din păcate, trebuie să o spunem, nici pretenții din partea celor mai mulți oameni. Și dacă nu ai  pretenții, desigur rezonabile, și nimicul ți se va părea o realizare. Iar când nimicul devine normalitate și normalitatea se transformă în extraordinar, ceva nu este în regulă. Nici cu unii, dar nici cu cei cărora le sunt servite asemenea fapte. Nimicul trebuie să fie nimic, banalul să rămână banal. Și perceput ca atare. Ca să fie repere, pentru a putea respira. Normal.  Tu poți respira?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.