rusVeniturile anuale exorbitante care le intră, anual, în buzunare nu îi împiedică să își rotunjească veniturile familiei din banul public oferit cu generozitate de mâna largă a administrației publice locale.
Este vorba despre consilierul local Eugen Rus, cel care alături de consoarta sa agonisește an de an fabuloasa sumă de 143.040 de lei grație statutului de director la două companii private aparținând aceluiași om de afaceri arădean. Chiar și așa, alesul local și soția acestuia simt nevoia să își rotunjească veniturile de pe urma apartenenței în diverse structuri de condu­- cere ai societăților aflate în subordinea Primăriei.
Cu un ochi la slănină și celălalt la făină
Concret, potrivit datelor menționate în cea mai recentă declarație de avere a consilierului local, acesta câștigă un venit anual de 68.100 de lei în schimbul muncii depuse în calitate de director al societăților comerciale SC Lazăr & Sohne SRL respectiv L&A Fleisch SRL, ambele patronate, la nivel local, de omul de afaceri Viorel Lazăr. La rândul său, Amelia Rus, soția lui Eugen Rus, este directoare în cadrul acelorași două societăți comerciale sus-menționate, fiind recompen­- sată financiar ceva mai consistent decât soțul său. În calitatea sa de director al SC Lazăr & Sohne SRL și al L&A Fleisch SRL, Amelia Rus este remunerată anual cu venituri ce însumează 74.940 de lei. Ca și cum cei aproape 150.000 de lei câștigați din activitatea prestată la aceste două companii private ar fi insuficienți, cei doi soți au decis să bage adânc mâna și în borcanul cu bani publici lăsat la îndemână în ograda Primăriei. Faptul că veniturile familiei le asigură un trai ce nu ar trebui să le dea nici un fel de bătăi de cap nu îi împiedică, însă, pe soții Rus să „tragă cu ochiul” la banul public, cu atât mai mult cu cât acesta le este oferit cu larghețe de municipalitate, prin societățile aflate în administrarea Primăriei. Mai mult decât atât, alesului local nu i se pare că apartenența sa ori a soției în AGA sa Consiliile de Administrație ale unor societăți aflate în subordinea Primăriei ar reprezenta un fapt ieșit din comun. „Pot doar să vă spun că soția mea nu și-a înaintat demisia din consiliul de administrație de la Târguri Oboare Piețe. În ceea ce mă privește, nu mi se pare că prezența ei în acel consiliu reprezintă un fapt ieșit din comun”, s-a mărginit să declare Eugen Rus.
Banul public le rotunjește buzunarele
Astfel, pe lângă statutul său de consilier local, remunerat la rândul lui prin grija municipalității, Eugen Rus deține calitatea de membru în Adunarea Generală a Acționarilor de la CET Hidrocarburi, de unde, desigur, mai încasează sume modice în comparație cu banii câștigați de la cele două companii guvernate de Viorel Lazăr. La rândul său, Amelia Rus nici măcar nu se gândește să renunțe la statutul de membru în Consiliul de Administrație al SC Târguri Oboare Piețe SA, dobândit în octombrie 2012, prin grija soțului recent instalat în Consiliul Local Municipal.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției