accidenteÎn iarna 2014-2015 s-au înregistrat 141 de accidente rutiere, cu 21 mai puţine decât în iarna 2013-2014, și cu 45 mai puţine decât în iarna anilor 2012-2013. Cu toate acestea, faţă de anul trecut, în accidente rutiere şi-au pierdut viaţa cu şase persoane mai mult şi au fost rănite grav cu nouă persoane în plus. În ceea ce priveşte numărul de răniţi care au suferit răni uşoare, acesta este în descreştere de la 175 la 136.
Analizând cele 54 accidente grave – în urma cărora au existat persoane rănite grav -, din care au rezultat 16 persoane decedate, 52 persoane rănite grav şi 24 rănite uşor, produse pe raza judeţului Arad, în perioada sezonului rece, reiese că principala cauză a acestor accidente grave a fost consemnată ca alte preocupări ale conducătorilor auto, în timpul conducerii, care le-au distras atenţia. În mod surprinzător, viteza excesivă sau neadaptată condiţiilor de drum nu este cauza principală a accidentelor grave, nici conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice. Dintre accidentele cu răniţi grav, 35 s-au produs în interiorul localităţilor şi 19 în afara localităţilor.
Pe drumurile naţionale, în lun­gime totală de 406 km, s-au înre­gistrat 16 accidente, reprezentând 29,6% din accidentele grave, soldate cu 8 persoane decedate, 18 rănite grav şi 11 rănite uşor. Pe drumurile judeţene, în lungime totală de 1078 km, s-au inregistrat 14 accidente grave, reprezentând 25,9% din accidentele de circulaţie grave, soldate cu patru persoane decedate, 13 persoane rănite grav şi 6 rănite uşor. Pe drumurile comunale s-a înregistrat un accident grav, din care a rezultat o persoană rănită grav, accident produs pe DC 83, pe raza localităţii Belotinţ. În reţeaua stradală s-au înregistrat 23 accidente grave, reprezentând 42,6% din total, care au avut ca rezultat 4 persoane decedate, 20 persoane rănite grav şi 7 rănite uşor, produse pe raza următoarelor localităţi: Arad (17 accidente), Pâncota, Vârfurile, Ineu, Pecica, Şiria, Vladimirescu. Astfel, ponderea accidentelor produse pe drumuri naţionale depăşeşte accidentele din localităţi, dar numărul de persoane decedate este mai mare.  Deşi este vorba de sezonul rece, 32 dintre accidente au fost produse pe şosea uscată, 14 accidente pe şosea umedă, 6 pe şosea acoperită cu zăpadă, şi numai un accident pe şosea cu gheaţă. După categoria participanţilor la trafic implicaţi cu vinovăţie în aceste accidente, în 36 de cazuri vina le aparţine conducătorilor autoturismelor, iar în cinci accidente ţinuţi responsabili sunt şoferii de autoutilitare. Bicicliştii au provocat şapte accidente, iar pietonii, cinci accidente grave. Mai multe accidente au avut loc ziua.

Recomandările redacției