Numărul adopțiilor de copii a crescut simțitor

0
253

adoptieSituațiile oficiale arată că, la nivel de Arad, numărul adopțiilor a crescut simțitor. Mai mult, și numărul familiilor care se hotărăsc să înfrunte sistemul de adopție, mult prea încărcat de birocrație este în creștere. Marți, 2 iunie, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad marchează Ziua Adopției.Cei care doresc să afle mai multe despre pașii pe care trebuie să-i parcurgă pentru a putea deveni părinți adoptivi, sunt așteptați la sediul instituției.

Anul trecut, un număr de 31 de copii aflați în evidența DGASPC Arad și-au găsit o familie adoptivă, adică de două ori mai mulți față de acum doi ani. Trebuie spus și că 71 de copii au fost numiți adoptabili în 2014, dar sub jumătate au ajuns să fie adoptați. În acest an, deocamdată au fost atestate în vederea adopției 17 familii din județ. În 2015, și-au găsit deja un cămin, nouă copii, dar numărul celor care așteaptă să fie primiți într-o familie este mare. Potrivit reprezentanților DGASPC Arad, în acest moment, un număr de 93 de copii au fost numiți adoptabili.

„Este important ca persoanele sau familiile care doresc sa devină părinți adoptatori, să fie pregătiți să facă faţă noilor provocări pe care le presupune o adopţie, să poata dărui unui copil toată dragostea şi atentia pe care o merită si de care are nevoie.  DGASPC invită familiile care doresc să adopte un copil sau să primească informații despre procedura adopției să se adreseze cu incredere institutiei noastre –DGASPC Arad- Serviciul de Adoptii –telefon 0257/210055,luni-joi între orele 8-16.30, vineri între orele 8-14 și la sediul DGASPCArad ,din strada 1Decembrie 1918 nr.14“, au transmis reprezentanții DGASPC Arad, într-un anunț.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.