Judeţul are cu câteva sute de şomeri mai puţin faţă de luna trecută – asta reiese din statisticile oficiale provenite de la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Arad. Numărul şomerilor arădeni a scăzut cu peste 400 de persoane, doar într-o lună de zile. Scăderea şomerilor este determinată – spun reprezentanţii AJOFM Arad, de diversificarea ofertei de angajare, prin apariţia locurilor de muncă specifice sezonului estival. La începutul acestei luni, oficial, în evidenţe se aflau 7.026 de persoane fără serviciu, faţă de 7.504, acum o lună de zile. Din numărul total de şomeri, 3.171 sunt femei. Rata şomajului comunicată de AJOFM este de 3,37 la sută.
Pe data de 21 mai se va desfăşura un târg de locuri de muncă, la Chişineu-Criş, acţiune în care, AJOFM Arad este implicată ca partener.

Recomandările redacției