Până astăzi, 17 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 22.760 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), 705 la Arad. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.117 au fost declarate vindecate și externate. 1.451 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat, în timp ce la ATI, în acest moment, sunt internați 161 de pacienți. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 345 de noi cazuri de îmbolnăvire iar până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 585.353 de teste.

În intervalul 16.06.2020 (10:00) – 17.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 14 decese (7 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Cluj, Galați, Ilfov, Mehedinți, Suceava, Timiș, Vaslui și Vrancea.
Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 111 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 138.700 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.  Totodată, în data de 16 iunie a.c., 92 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

 

Recomandările redacției