Numărul infecţiilor de sezon a atins recordul la Arad: aproape 2.500 de îmbolnăviri într-o săptămână

0
185

iacrsCreşterea temperaturilor nu a dus, aşa cum era de aşteptat, la diminuarea numărului îmbolnăvirilor de sezon. Din contră, în decursul unei singure săptămâni aproape 2.500 de arădeni s-au prezentat la medic cu forme severe de răceală. Medicii epidemiologi susţin însă că numărul celor infectaţi este cu mult mai mare, cel puţin dublu faţă de cei înregistraţi. „În perioada 10 – 16 martie, medicii epidemiologi din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Arad au înregistrat 1.734 de infecţii acute ale căilor respiratorii. Grupa cea mai afectată de vârstă este cuprinsă între 5 şi 14 ani, cu 546 de cazuri. Au fost înregistrate şi câteva sute de internări, cei mai afectaţi fiind bebeluşii, cu 30 de cazuri. Şi în ceea ce priveşte cazurile de pneumonie ne confruntăm cu o creştere alarmantă, numărul acestora fiind dublu faţă de săptămânile trecute. Au fost înregistrate 669 de cazuri, grupa cea mai afectată de vârstă fiind cuprinsă între 15 şi 49 de ani, cu 194 de bolnavi. Şi în cazul pneumoniilor, cele mai multe internări au fost în rândul bebeluşilor, cu 16 cazuri. Numărul îmbolnăvirilor este foarte mare, probabil din cauza variaţiilor de temperatură dintre noapte şi zi. Trebuie spus şi că numărul de îmbolnăviri este unul relativ. Cei aproape 2.500 de pacienţi care se află în evidenţele noastre nu sunt singurii bolnavi. Numărul lor este, cu siguranţă, cu mult mai mare, însă preferă să efectueze un tratament la domiciliu fără a se mai prezenta la medic“, susţine dr. Loredana Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Arad.

Medicii susţin că în primăvară, odată cu creşterea temperaturilor, la fel ca şi toamna-iarna,  frecvenţa răcelilor şi a gripei este mai mare, nu atât din cauza temperaturilor scăzute, cât din cauza scăderii imunităţii organismului şi a alimentaţiei mai sărace în vitamine de peste iarnă. Renunţarea la îmbrăcămintea groasă este o greşeală în această perioadă. Temperaturile sunt înşelătoare, iar numărul infecţiilor este în creştere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.