postaZeci de angajaţi arădeni ai Poştei Române cer să fie concediaţi, sătui de restructurări şi normări şi impulsionaţi de plăţile compensatorii pe care le-ar putea primi după disponibilizare. Sindicaliştii spun că, administraţia companiei avea în plan să reducă un număr mult mai mare de posturi, decât cele la care s-a convenit în prezent, cu implicarea sindicatelor.
După ce s-a făcut cunoscut un număr al angajaţilor care trebuie să plece din sistem în numele restructurării companiei, cererile de disponibilizare au început să apară în număr mare. Astfel, potrivit situaţiei comu­nicate pentru Arad, din judeţ, în această etapă urmează să fie reduse 51 de posturi şi un post cu jumătate de normă. Disponibilizări ar urma să se facă din toate categoriile, adică vor ieşi din sistem poştaşi, oficianţi şi casieri. Dar numărul angajaţilor care vor să plece este mai mare decât cel al posturilor ce urmează să fie reduse, spun reprezentanţii poştei arădene. Şi asta pentru că unii lucrători poştali îndeplinesc vârsta de pensionare, iar alţii au alte oferte de angajare. Cert este că, compesaţiile de salarizare care se acordă la disponibilizare îi impulsionează pe mulţi să îşi dorească să plece din sistem. Salariaţii care îşi vor pierde locul de muncă ar urma să primească, în medie, între 18 şi 20 de salarii compensatorii, calculate în funcţie de salariul de bază la încadrare.
„Cererile privind opţiunile salariaţilor au fost înaintate către CNPR, spre a fi analizate. Numărul persoanelor care solicită încetarea raporturilor de muncă este mai mare decât numărul total al disponibilizărilor stabilite pentru Arad. Unii sunt la limită de vârstă, alţii au diferite probleme ori li s-au ivit alte posibilităţi. Cel mai probabil şi salariile compensatorii îi determină să îşi dorescă să plece. Chiar dacă numărul celor care vor să plece este mare şi, teroretic s-ar face disponibilizări din rândul acestora şi nu al celor care vor să rămână, există o probleme de excedent pe anumite unităţi. Mai exact, din unele vor să plece mai mulţi, pe când în altele există excedent de personal“, a spus Ilie Tripa, liderul Sindicatului Lucrătorilor Poştali Arad.
Un număr de 3.650 de angajaţi din întreaga ţară ar urma să fie disponibilizaţi din toamnă. Acordarea salariilor compensatorii ar putea creşte pierde­rile companiei, în loc să le scadă, aşa cum se urmăreşte. Sindicaliştii mai spun că, iniţial, potrivit planurilor administraţiei companiei, în jur de 6.000 de posturi ar fi fost propuse pentru reducere. „Iniţial, după normare s-a avansat ideea că 6.000 de posturi trebuie reduse, din care 1.500 prin reorganizarea unor unităţi.  După ce comisia din cadrul sindica­tului a ve­rificat aceste normări a rezultat cu totul altceva. Vorbim de o diferenţă considerabilă, astfel ajungându-se la cele 3.650  de posturi, din care un număr mare de angajaţi ar urma să plece pe cale naturală“, a completat Ilie Tripa. În locul salariilor compensatorii, mai există şi alternativa achitării compensaţiilor din bugetul de şomaj.
Pentru ca această măsură să fie pusă în practică, Guvernul ar trebui să emită o hotărâre prin care, salariaţii Poştei să beneficieze de pre­vederile OUG 36/2013. În aceste condiţii, Poşta Română nu ar mai plăti salarii compensatorii, iar disponibilizaţii ar încasa circa 1.100 – 1.200 de lei net, lunar. Însă, se pune problema resurselor financiare pentru acordarea acestor plăţi.

Recomandările redacției