Laszlo Balint va trebui să gestioneze cel mai greu meci din ultima perioadă, deplasarea de la FCSB, fără unul sau poate chiar doi dintre cei mai importanți jucători ai săi: fundașul dreapta Marko Vukcevici și atacantul Ioan Hora. Amândoi s-au accidentat în această săptămână la antrenamentele echipei.
Muntenegreanul este ieși deja de două zile din programul echipei și, din păcate, deși se spera că va fi recuperat, acest lucru nu s-a întâmplat. „La antrenamentul de marți a suferit o contuzie foarte puternică în zona coapsei, nu s-a putut antrena deloc, resimte dureri foarte mari, inclusiv la mers.“ a detaliat Balint.
Hora este o accidentare de ultimă oră și, chiar dacă încă în cazul său verdictul medicilor nu este stabilit, prezența sa pe teren duminică este cu semnul întrebării: „Hora a ieșit azi din antrenament cu dureri la zoana coastelor. A plecat cu doctorul să facă niște investigații mai amănunțite. Sperăm ca lucrurile să nu fie atât de grave și să putem să-l luăm în calcul.“
Dacă în cazul vârfului de atac, aproape sigur va fi preferat din nou croatul Dangubic, urmând ca Hora să fie o opțiune de pe bancă în măsura în care problemele sale medicale îi vor permite, în ceea ce privește benzile laterale, Shlyakov și Baravykas sunt soluțiile la îndemână însă rămâne de văzut pe ce poziții vor juca aceștia. În meciul cu Dinamo rusul a evoluat în banda dreaptă iar lituanianul în stânga dar, ținând cont că amândoi sunt jucători de picior drept care joacă bine și cu stângul, Laszlo Balint are și varianta de a inversa rolurile alocate celor doi în „Ștefan cel Mare“, poate și pe considerente care țin de calitățile sau slăbiciunile adversarilor direcți.
(foto: uta-arad.ro)