O alarmă cu bombă a paralizat activitatea Palatului Justiţiei, fiind nevoie de intervenţia S.R.I.

1
423

bombaCâteva zeci de persoane au fost evacuate, în după-amiaza zilei de vineri, din sediul Palatului Justiţiei din Arad, după ce, la 112, s-a primit un apel prin care se anunţa că, în incinta Jude­cătoriei Arad, s-ar afla o bombă. Aşa cum prevede procedura în astfel de situaţii, forţele de ordine, şi nu numai, au fost solicitate se intervină prompt şi în forţă. Aşadar, în câteva minute, întreg perimetrul instituţiei a fost împânzit de poliţişti, jandarmi, pompieri, dar şi de sereişti.
În mai puţin de o oră, aceştia au reuşit să identifice apelantul şi, astfel, să constate, veţi afla de ce în cele ce urmează, că totul este o născocire.
Străzi blocate, personal evacuat, forţe de ordine ca la război…
„Am fost anunţaţi prin numărul unic de urgenţă, la ora 16.17, cum că un bărbat a sunat la Judecătorie anunţând că în clădire se află o bombă. După voce, era vorba de un bărbat”, ne spune Ovidiu Liber, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad. „Apelul suna sec; nu oferea date suplimentare despre aşa-zisa bombă sau unde ar fi amplasată. Conform procedurilor, ne-am deplasat la faţa locului şi, împreună cu colegii noştri de la Jan­darmerie şi I.S.U., am împrejmuit zona, luându-ne toate măsurile ce se impun privind siguranţa cetăţenilor şi a persoanelor aflate în sediul Ju­decătoriei Arad”, ne mai spune ofiţe­rul de presă.
O astfel de măsură radicală a condus, evident, la blocarea străzilor din apropierea Palatului Justiţiei pentru mai bine de o oră. În tot acest timp, s-a procedat şi la evacuarea personalului aflat în sediul Judecătoriei. Deşi era trecut de ora 16.00, când, normal, se termină ziua de lucru, în clădire mai erau oameni, aceştia „recuperând” orele avute libere de sărbători. „Din câte am înţeles era vorba de aproximativ 30 de persoane – ne spune mr. Emilia Fînaţă, din cadrul Inspectoratului de jandarmi Judeţean Arad. „Prima măsura în cazul apelului am luat-o noi, ţinând cont că jandarmii se află în serviciul de pază al Judecătoriei. La faţa locului am deplasat două echipaje de jandarmi, care au ajutat la evacua­rea în bune condiţii a persoanelor aflate în clădire”, mai spune Fînaţă.
Toate aceste echipaje de interven­ţie trebuiau protejate, la rându-le, de eventualele accidente care puteau apărea. În acest sens, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (I.S.U.) Arad a trimis la faţa locului două echipaje speciale de intervenţie: o autospecială de stingere a incendiilor, cu apă şi spumă, dar şi un autovehicul special de tip SMURD. George Pleşca, purtătorul de cuvânt al I.S.U. Arad, ne declară: „Am intervenit, cu opt subofiţeri şi un ofiţer pentru asigurarea zonei şi pentru evitarea oricăror evenimente care pot duce la alte situaţii de urgenţă”.
S.R.I. se implică şi rezolvă problema
În tot acest timp, angajaţii S.R.I. acţionau pentru identificarea apelantului. În mai puţin de 30 de minute aceştia au reuşit să dea de urmele lui, astfel că echipa specială de pirotehnişti SRI de la Timişoara s-a întors din drum… Din acest moment, întreaga „armată” s-a oprit din căutarea bombei. Motivul este unul simplu: apelantul era cunoscut atât de angajaţii S.R.I., cât şi de poliţişti, ca fiind o persoană care, mai ales în momente de euforie bahică, pune mâna pe telefon şi sună la 112, punând, ast­fel, pe piste false, mai toate instituţiile statului.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad precizează că, „în urma activităţilor desfăşurate şi a verificărilor efectuate cu sprijinul de specialitate al S.R.I. Arad, apelantul a fost identificat de poliţişti în persoana lui C.A., de 26 ani, din Nădlac. Aces­ta a fost sancţionat contravenţional, conform O.U.G. nr. 34/2008, cu amendă în valoare de 1.000 de lei”.
Cam ieftin plătită această joacă „de-a bomba”, am zice noi, ţinând cont că s-au cheltuit resurse serioase pentru soluţionarea cazului.
Dacian Don

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.