Finalizarea unei noi etape a eforturilor comune ale templierilor arădeni şi ale Consiliului Judeţean Arad de a aduce Clinica de Obstetrică- Ginecologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad – „Dr. Salvator Vuia” la standarde normale, potrivite secolului XXI, a fost marcată marţi, 23 octombrie 2018, printr-o conferinţă de presă şi o inaugurare a lucrărilor de reabilitare. Investiţia, rezultat al parteneriatului dintre CJA şi Asociaţia Aradensis a Cavalerilor Templieri OSMTH, cu aportul unei companii private, s-a ridicat la o valoare totală de circa 104 332 lei. Templierii au adăugat acestei sume încă 30 225 lei pentru achiziţionarea unei lampe scialitice, cea veche având deja 80 de ani. „Sumele de bani sunt destul de consistente, dar pot spun că, în condiţiile în care s-ar fi realizat pe cale obişnuită, ar fi costat cel puţin de trei ori mai mult decât suma cu care am reuşit, în final, să rezolvăm. Clădirea este aproape în întregime reabilitată termic. Acum doi ani aţi putut constata că în geamuri aveam puse pături, şi nu este prea corect să avem aşa ceva. Am reuşit acum să oferim confort pacientelor noastre. Desigur că au fost reabilitate o serie de saloane, însă aici ne-am limitat; nu am vrut să investim foarte mult, având în vedere că avem speranţa ca, maxim în trei ani, să ne mutăm într-o nouă clădire întreaga maternitate. Tot ce am făcut aici va rămâne însă arădenilor, rămâne investit în clădiri. (…) O altă investiţie importantă a fost în aparatură. Am reuşit să schimbăm o lampă scialitică veche de 80 de ani pe una nouă, performantă, graţie Asociaţiei Aradensis (…).Sigur că mai este mult de făcut, dar speranţa întregului colectiv este o maternitate nouă”, a declarat, cu prilejul inaugurării, dr. Gheorghe Furău, șeful Secției de Obstetrică și Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Arad.

La împlinirea a 900 de ani de la înfiinţarea Ordinului Suprem Militar al Templului din Ierusalim, cunoscut publicului ca Ordinul Templier, Asociaţia Aradensis participă la finalizarea celei de-a patra mari lucrări desfăşurate de templieri în spitalele oraşului Arad, după renovarea a două saloane ale aceleiaşi maternităţi, în ianuarie 2016, respectiv a altor două saloane ale Secţiei de Pediatrie, un an mai târziu. În februarie 2017, blocul operator, mai multe saloane şi spaţii auxiliare ale Clinicii de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad – Dr. „Salvator Vuia” au beneficiat de ample reabilitări (montare de geamuri termopan, reparaţii, zugrăveli, demolare de uşi şi înlocuirea lor cu uşi termopan, înlocuirea sitelor etc.).

Asociaţia face un apel la societatea civilă şi agenţi economici pentru a-şi continua proiectele în beneficiul comunităţii, dorind ca iniţiativa lor să fie preluată de cât mai mulţi arădeni.

Recomandările redacției