O apariţie editorială valoroasă: „Monografia Spitalului Municipal Arad”

0
270

bujiAutorul acestei minunate cărți, domnul profesor dr. Alexandru Dumnici scoate la lumină istoria Spitalului Municipal, unde vreme de 175 de ani medicii și personalul medical au tratat mii de bolnavi  fără discriminare, realizând o asistență medicală în pas cu vremea. Domnia sa dintr-un motiv pe care-l declară de la început, citez: -„Este supărător cât de multe nu știm și este trist cât de multe am uitat, dar acest puțin rămas doresc să-l transmit generațiilor viitoare pentru a nu uita de unde venim și încotro ne îndreptăm”.

Domnul profesor, medicul, ce-și petrece multe ore la căpătâiul bolnavilor, a găsit resursele necesare să caute în arhive,  să colecționeze fotografii, să-și povestească amintirile, ecouri din presa vremi, constituind  o importantă lucrare document, de fapt – legenda – acestui important așezământ medical.

Publicând date statistice, amintind numele celor ce au lucrat în acest spital, comentând transformările suferite în decursul a 175 ani de existență, autorul a reușit să prezinte rolul și importanța acestui  spital, în apărarea sănătății oamenilor,  construit de arădeni prin forțe proprii.

Istoria acestui minunat oraș, este atât de bogată, de  fascinantă, încât oameni de cultură, de diferite profesii, răscolesc arhivele, culeg legende, îți povestesc amintirile,scriu cărți, îmbogățind zestrea pe care o lasă celor ce vor urma.

Închei mulțumindu-i cronicarului acestui important spital, care ne-a oferit un episod de istorie arădeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.