O apariție inedită în Micălaca: ,,vânturelul roșu” s-a mutat la bloc

0
541

Dis-de-dimineață, plimbându-mi cățelul, am auzit niște sunete ciudate venind de undeva de la etajul trei, al unui bloc din apropiere. Nefiind familiarizată cu astfel de sunete am ridicat privirea și ce să vezi o pasăre frumoasă, ușor roșcată, ceva mai mare decât un porumbel, stătea pe țeava de evacuare a unei centrale de apartament. M-am străduit din răsputeri să-i fac poze, însă,  pasărea nu își  dorea asta. Un locatar mi-a spus că, toată iarna a stat la el pe țeava de la gaz și mi-a mai spus că se numește ,,vânturelul roșu”.  Falco tinnunculus, sau ,,vânturelul roșu”, este unul dintre cei mai răspândiţi răpitori diurni din România. S-a adaptat foarte bine la mai multe tipuri de habitate și  poate fi întâlnit atât în zonele montane, cât şi la câmpie. La fel de bine s-a adaptat şi mediului urban, din câte se pare. Și s-a obișnuit cu zgomotul și oamenii din Micălaca. A găsit un spatiu pe lângă țeava de gaz de la etajul trei, și-a făcut cuib și se pare că a depus ouăle.  De obicei această pasăre ocupă cuiburile goale ale altor păsări (specii de cioară sau coţofană), crăpături ale stâncilor, scorburile arborilor. Acum, se pare că, i-a priit  locul din vecinătatea geamurilor de la un  bloc din Arad. Din câte am observat, sunt doi locatari ai cuibului din Micălaca, femelă și mascul. O pereche poate creşte până la 6-7 pui, iar creşterea lor necesită un efort considerabil. Hrana acestora constă în rozătoare, reptile, insecte și păsări de talie mică.

Vecinii sunt încântați să vadă că o asemenea pasăre și-a făcut culcuș chiar lângă casele lor, mai ales că zburătoarea nu face rău nimănui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.