Dat fiind faptul că ne aflăm în luna în care urmează să auzim multe petarde și arficitii, polițiștii arădeni au efectuat, la sfârșitul săptămânii trecute, mai multe controale în piețele din municipiu, pentru depistarea celor care comercializează articole pirotehnice.
Astfel, vineri, 27 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat o femeie de 42 de ani, din Arad, în timp ce oferea spre comercializare nu mai puțin de 3.100 petarde, fără a deține nicio autorizație decomercializare de articole pirotehnice.
Pe numele femeii a fost întocmit un dosarde cercetare penală pentru comercializarea de articole pirotehnice, fără drept, petardele fiind indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
Mai departe, pentru că șirul celor care încearcă să scoată profit din vânzarea petardelor în această perioadă continuă, o societate comercială a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, pentru îndeplinirea de activități de manipulare a articolelor pirotehnice prin intermediari neautorizați.
De asemenea, duminică, 29 decemebrie a.c., polițiștii au dat peste o femeie de 40 de ani, în Piața Mihai Viteazul, și care făcea vânzare dintr-un autoturism. La ea au fost găsite peste 700 bucăți articole pirotehnice (petardeși artificii), iar pe numele acesteia a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare de operațiuni pirotehnice, fără drept, articolele pirotehnice fiind indisponibilizate.

Recomandările redacției