carmenPreşedintele Traian Băsescu a numit-o, luni, pe Carmen Anca Cătănescu, originară din judeţul Arad, consilier de stat la Departamentul Constituţional Legislativ din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.
Conform CV-ului postat pe site-ul instituţie, Carmen Anca Cătănescu are 34 de ani, şi a absolvit Facultatea de Ştiinţe Juridice a Academiei de Poliţie „Al. I. Cuza“ şi postuniversitar ştiinţe penale la aceeaşi instituţie, dar şi Institutul Diplomatic Român.
Carmen Anca Cătănescu este absolventă a Colegiului Național „Moise Nicoară“, promoția 1998. Anterior, Cătănescu a absolvit Şcoala cu clasele I-VIII „Ioan Sla­vici” din Şiria.
În 2007, Carmen Anca Cătănescu a lucrat ca inspector de muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, după care a fost consilier juridic la Primăria Oraşului Chişineu-Criş, apoi consilier juridic la Direcţia contencios, Oficiul Na­ţional al Registrului Comerţului Bucureşti.
În perioada aprilie 2009 – noiembrie 2010, a fost expert parlamentar în cadrul Senatului, între noiembrie 2010 şi martie 2011 – consilier al secretarului de stat, şef al Departamentului de ordine şi siguranţă publică din MAI.
Din martie 2011 până în februa­rie 2012, Carmen Anca Cătănescu a fost consilier al ministrului de Interne, după care expert parlamentar în cadrul Senatului, iar din iunie 2012 până în februarie 2014 a fost consilier parlamentar în cadrul Direcţiei Generale Legislative, Senatul României.
(Ş.M.)

Recomandările redacției