O asistentă tratată nu tocmai frumos într-un spital din România. Nimic nou sub soare. Uite că sistemul de sănătate nu s-a schimbat, iar zilele trecute o asistentă medicală din Arad a dat glas unor nemul­țumiri aduse medicilor. Într-o postare publică pe Facebook, Angela Ienci își scrie oful legat de o conversație avută chiar de ea cu un medic arădean.
Aceasta își începe postarea prin a relata câteva injurii aduse de către medic la adresa asistentei, adică chiar Angela Ienci: „POATE VREI SĂ TE BAG UNDEVA!” (spune „pretinsa d-nă” medic), „NU…, CĂ O SĂ VĂ MULȚUMESC, LA FEL…”, (răspunde asistenta, detașată). După care, „doamna” medic, înghite un nod vârtos, că de fapt, s-a injurat singură… și se stropșește la asistenta, SĂ NU-I MAI VORBEASCĂ URÂT!!”, spune asistenta pe Facebook.
Asistentele sunt exploatate
Un lucru care este arătat de asistenta noastră este faptul că asistentele sunt exploatate de medici, fiind puse să facă lucruri ce nu se regăsesc în fișa postului. „Când o „pretinsă doamna” MEDIC, cică, se adresează cu tentativă INJURIOASA, unei ASISTENTE medicale, pentru că nu a fost suficient de punctuală în a EXECUTA ACTIVITĂȚI care îi revin EXCLUSIV medicului (efectuarea pansamentelor, scrierea condicii de farmacie, completarea de buletine de tip „comandă de salvare”, sau verificarea în foaia pacientului, dacă medicul împricinat și-a scris medicația, sau nu, etc. (pe lângă restul de activități, pe care asistenta medicală le are)), [iar asistenta are curaj să îi răspundă: „dacă nu vă convine, nu aveți decât să vă faceți singură treaba!”], vă sugerez să aveți un comportament suficient de politicos și de „punctual”, ca în exemplul de mai sus.”, continuă Angela Iencsi.
Angela își continuă manifestul, acuzând comportamentul vicios al unui sistem medical bolnav: „Prea multul bun simț al asistentelor medicale, le conduce la a efectua sarcini care nu le aparțin, și la a se supune exploatării din partea superiorilor în mod nedrept și nejustificat. Fapt care este ilegal, și care nu este
altceva decât depășirea competențelor care decurg din fișa postului asistentului medical. Preluarea sarcinilor altora nu înseamna hărnicie, ci lașitate! Cum se poate întreține exploatarea, din partea unui superior? Injurând asistentul medical, tratându-l cu condescendența (peiorativ), amenințându-l, batjo­- corindu-l, disprețuindu-l, sabotându-l, sau spunându-i alte asemenea..” , mai precizează asistenta.
Spune „Nu” exploatării
Superioritatea nedreaptă a medicilor din România este de neatins, chiar și în cazul unei greșeli produse clar de către aceștia, asistentele fiind cele ce trag toate ponoasele rele: „În momente în care se produc incidente, asistentul medical iese vinovat, tocmai pentru că nu a avut curajul să spună “NU!”, celui care îl exploatează. IAR LEGEA NU IARTĂ PE NIMENI, PENTRU CĂ A FOST SERVIL CU MEDICUL, SAU A AVUT PREA MULT BUN SIMȚ SĂ FACĂ ȘI CEEA CE NU ȚINE DE EL, în timp ce ar fi trebuit să își facă treaba lui!!!”, conchide Angela Ienci în postarea de pe Facebook.
Anchetă din partea
Spitalului
Contactați telefonic, am fost informați că conducerea Spitalului Județean Arad va face o anchetă în acest caz: „În urma postării de pe Facebook, conducerea spitalului s-a autosesizat, iar cazul va fi analizat în comisia de disciplină pentru a se stabili exact care sunt faptele”, a declarat Simina Roz, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Arad.
Postarea a strâns numeroase reacții, ceea ce ne-a atras și atenția. Nu e de mirare că ne pleacă toți asistenții proaspeți ieșiți de pe băncile școlilor, că doar nu ar sta în țară să fie tratați într-un astfel de fel. Acum rămâne de văzut ce se va rezolva cu medicul acuzat și dacă se va modifica ceva în comportamentul anumitor medici pentru a remedia cât de cât imaginea unui sistem de mult pătată.

Recomandările redacției