O asociație non-profit s-a implicat în reabilitarea și igienizarea Spitalului de Psihiatrie

0
599

Spitalul de Psihiatrie este una dintre cele mai degradate unități spitalicești din municipiu. Însă, de curând, aici s-au derulat lucrări de reabilitare și igienizare, cu sprijinul unei organizații non-profit. Parteneriatul dintre administrație – spital și sociatetea civilă a adus beneficii și în cazul Psihiatriei.

Terenul și clădirea în care funcționează Psihiatria au fost retrocedate Fundaţiei Caritatea şi Comunităţii Evreilor, astfel că, ani de zile, aici nu s-au mai putut face deloc investiţii pentru a se îmbunătăţi condiţiile pentru bolnavi.

O parte din clădire aparţinea Consiliului Judeţean, iar pentru cealaltă parte s-a negociat în trecut cu proprietarii achiziţia.

Consiliul Județean are un proiect pentru construirea unui nou spital, în care să funcționeze secția de Psihiatrie. Investițiile pentru mai multe secții se vor face atât din fonduri nerambursabile, cât și din buget propriu.

„În domeniul sănătății publice am lucrat în anul 2019 la documentațiile tehnice pentru alte cinci spitale noi în Arad: Oncologie, Psihiatrie Căpâlnaș  – acestea două sunt deja chiar șantiere în lucru, Matern-Pediatrie, care este cel mai ambițios proiect în domeniul medical, un complex de cinci etaje ce va aduce sub același acoperiș toate specializările pentru copii și Infecțioase Adulți și Psihiatrie Arad“, a susțiut de curând Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Cu ajutorul comunității locale, prin implicarea Asociației Dania, în 2019 au avut loc lucrări de igienizare și reabilitare în cadrul Secției Clinice Psihiatrie.

„Toate acestea nu s-ar fi putut realiza fără aportul întregului colectiv din cadrul spitalului, căruia îi mulțumesc pentru dăruirea și profesionalismul de care dă dovadă, clipă de clipă, în exercitarea profesiei. Mulțumesc pe această cale, Consiliului Județean Arad, Primăriei Municipiului Arad, Universității de Vest ”Vasile Goldiș” Arad, Ministerului Sănătății, Casei Județene de Sănătate Arad, Direcției de Sănătate Publică Arad, Asociației „Cetatea Voluntarilor”,  Asociației Dania, comunității locale – care au fost mereu alături de noi și ne-au oferit sprijinul necesar”, a spus ec. Carmen Lucuța, manager al Spitalului Județean Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.