O călugăriţă din statul american Missouri a fost arestată după ce a fost găsită cocaină asupra ei. Femeia încerca să ducă drogul în Australia, transmite Mediafax.

Denise Marie Woodrum, în vârstă de 51 de ani, a declarat că a fost păcălită să transpore cocaina de un bărbat pe care l-a cunoscut pe internet. Femeia a fost reţinută pe aeroportul din Sydney, iar drogul a fost găsit în tocurile pantofilor femeii. Este vorba de peste 900 de grame de cocaină.

Avocatul femeii susţine că Woodrum a fost păcălită de iubitul ei, un bărbat cunoscut online numit Hendrik Cornelius, să transporte cocaina. Cei doi nu s-au întâlnit niciodată, dar au dezvoltat o relaţie pe internet şi şi-au trimis sute de mesaje.

Woodrum este călugăriţă într-o sectă catolică numită Adoratorii Sângelui lui Hristos. Tatăl femeii, Tom Rozanski, a declarat că incidentul a fost „un mare şoc pentru toată familia”.

Recomandările redacției