Fermierii arădeni care vor să acceseze fonduri vor beneficia de mai mult sprijin, întrucât Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a demarat o amplă campanie de informare în acest sens. Directorul general APIA, Adrian Pintea s-a aflat miercuri la Arad, pentru a dezbate în cadrul unei conferințe, mai multe subiecte de interes cu conducerea APIA, dar și cu fermieri.

La conferința de la Arad au participat fermieri din regiunea de vest a țării, respectiv din județele Arad, Timiș, Bihor, Hunedoara, Caraș-Severin.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a dat start astăzi la Arad o amplă campanie de informare în rândul fermierilor, dedicată exclusiv măsurilor delegate de AFIR către APIA, din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, cu scopul de a eficientiza implementarea acestora și de a crește gradul de absorbție a fondurilor aferente măsurilor de dezvoltare rurală. Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) este subordonată Ministerului Agriculturii.

Directorul general al APIA, în vizită la Arad

Directorul APIA centrală a subliniat importanța campaniei, pentru atragerea de fonduri.

„Pornind de la convingerea că un fermier informat e un fermier puternic, am considerat că este foarte important și util să venim în întâmpinarea nevoii fermierilor de a cunoaște și înțelege cât mai bine modul de accesare a acestor forme de sprijin, de a fi la curent cu noutățile și oportunitățile de finanțare și de a-și clarifica eventualele neclarități cu ajutorul lectorilor APIA prezenți la conferință”, a declarat directorul general APIA, Adrian Pintea, în cadrul conferinței de la Arad.

Astfel, fermierii vor primii informații ce vizează mai multe măsuri. „Este vorba de Măsura 10 – Agromediu și climă, Măsura 11 – Agricultură ecologică, Măsura 13 Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale, Măsura 14 – Plăți în favoarea bunăstării animalelor, Măsura 8 – Submăsura 8.1  – Împădurirea și crearea de suprafețe împădurite și Măsura 15 – Submăsura 15.1 – Plăţi pentru angajamente de silvomediu“, a spus Alin Triponescu, directorul APIA Arad.

Campania de informare va cuprinde șapte sesiuni derulate la nivel regional cu ajutorul lectorilor proprii, în perioada 15 ianuarie – 1 martie 2020, după următorul calendar: 15 ianuarie – Arad, 22 ianuarie – Sălaj, 29 ianuarie – Sibiu, 05 februarie – Tulcea, 12 februarie – Suceava, 19 februarie – Prahova, 26 februarie – Vâlcea.

 

Recomandările redacției