Nu avem vocația continuității și suntem țara proiectelor neterminate. Nu de ieri de azi, ci de mult. Dărâmăm ce au făcut alții pentru că „ nu este bun” și pentru că „vom face noi mai bine”. Așa și acum. Nu prea avem mari proiecte care să se întindă măcar  pe o decadă sau chiar mai multe,  dacă este vorba de ceva într-adevăr măreț. Până acum nu a fost cazul. În fond au trecut mai bine de trei decade și nu avem o autostradă Nădlac-Constanța sau Timișoara – Iași. Atâta amar de vreme a trecut că se puteau face și cu lopata, roaba și târnăcopul. Sigur poate exagerez un pic, dar nu este foarte departe de adevăr. Și, dacă tot suntem la capitolul mobilitate , transporturi, viteză, investiții și tot ce implică o infrastructură corespunzătoare să mai amintim că suntem și un pic pe contrasens… Adică, Uniunea Europeană va acorda sume foarte importante pentru modernizarea transportului feroviar și noi insistăm cu rutierul. Este nevoie, dar cum spuneam, trebuia terminat deja acest capitol. Mai ales că vom merge pe eco.  Ori, noi chiar avem și o tradiție bogată în calea ferată, dar și în producerea materialului rulant cu o densitate a rețelei feroviare, de  mai bine de 22.000 de kilometri. Însă această rețea nu a mai fost refăcută de ani și ani, iar viteza medie de dacă atinge 50 de kilometri pe oră. La călători, că la marfă ne învârtim în jurul a 20. Doar pe relația Brașov-București-Constanța se poate circula cu viteze de peste 100 de kilometri pe oră. Liniile nu sunt reabilitate de zeci de ani. Culoarul Curtici-Constanța se reabilitează parcă deja de prea mult timp. Porțiuni importante din el sunt finalizate. Însă de zece ani acest proiect este în lucrare. Parcă e prea mult timp pentru 900 de kilometri. Așadar, nu trenurile de mare viteză sunt problema. Constructori avem suficienți, determinare nu prea. Că pe hârtie este ușor să faci proiecte. Acum să  intrăm un pic în pensii și salarii. Cum spuneam  se demolează din nou.Și aici. Nu au fost bune cele vechi. Și ceilalți vroiau echitate și cei de acum. Cum ar veni echitate de stânga și asta de acum, care este mai de dreapta. Fostele legi nici nu au apucat să-și ducă viața până la capăt. Vorbim aici de anul 2022. La salarizare ne referim. În ceea ce privește pensiile și aici discuțiile sunt …multe. Nu-s bani, este adevărat. Dar există și o filozofie a contracției și a plăcii cu mediul privat, care trebuie încurajat. Este corect, dar mai adăugăm ceva, vorba unui cunoscut de-al meu : „Ce să-i faci, dacă nu vrea să plată( plătească –n.n.)”. Și  chiar nu vrea. Dovada? Chiar ministrul Muncii a spus că în România sunt 1,2 milioane de contracte de muncă făcute pe salariul minim pe economie. Dintre acestea 80% dintre ele sunt în mediul privat. Iar privatul, în cele mai multe situații nu „vrea să plată”, dacă nu este constrâns. Adică să crească salariul, pornind de la creșterea salariului minim pe economie. Că este așa dovadă  stau destule cazuri, mai ales în situație multinaționalelor din România, care au profitat de pandemie. Astfel au angajat forță de muncă disponibilizată din alte domenii, dar cu salariul de pornire mai mic cu 15-20%,  decât pentru aceleași posturi, dar care erau deja ocupate. Asta se numește „a profita de oportunitate” în limbaj de afaceri. Mai pe românește „ a strânge cu ușa niște oameni și așa loviți de problemele vieții”. Iar o bază de salarizare mai mare înseamnă și o bază de impozitare mai mare. Bani mai mulți la buget. Iar argumentul că pleacă investitorii la salarii mai mari, nu stă în picioare. În Ungaria, salariul minim pe economie este cu  mai bine de 100 de euro peste cel din România. Iar investirorii chiar se bat să intre în Ungaria. Până ne trezim, noi vom continua (doar) să demolăm…

Recomandările redacției