O explozie similară celei din Beirut ar fi putut avea loc la câțiva kilometri de județul Arad, din cauza inconștienței

3
41664

Peste 2.000 de tone de nitrat de amoniu, depozitat într-un sat din județul Bihor. Explozia din Beirut a fost provocată de o cantitate similară.

Conform bihon.ro, comisarii Gărzii de Mediu Bihor au identificat depozitări neconforme de îngrăşăminte chimice. Astfel, au fost descoperite 2007 tone de Nitrat de amoniu şi 86 tone NPK. O mare parte dintre aceste îngrăşăminte a fost depozitată neconform, direct pe sol sau pe platformă betonată neacoperită, în aer liber, supus intemperiilor.

„Îngrăşămintele chimice au fost depozitate necorespunzător, direct pe sol în curtea unei societăţi din localitatea Diosig. Societatea în prezent se află în procedură de obţiere a Autorizaţie de Mediu. Ca urmare a acestor constatări, au fost stabilite măsuri de interzicere a depozitărilor neconforme şi de transportare a îngrăşămintelor chimice într-un depozit autorizat din punct de vedere al protecţiei mediului şi în condiţii de siguranţă. Societatea riscă sancţiuni între 30.000-60 000 lei”, spun reprezentanţii Gărzii de Mediu Bihor.

Comisarii de mediu bihoreni atrag atenţia persoanelor fizice şi juridice care utilizează îngrăşăminte chimice asupra faptului că depozitarea acestora poate fi periculoasă, fiind pasibili şi de sancţiuni dacă acestea nu se depozitează corect. De asemenea, manipularea şi depozitarea îngrăşămintelor chimice sunt descrise explicit în fişele cu date tehnice de securitate care însoţesc obligatoriu transportul, relatează bihon.ro. 

Amintim că cel puţin 100 de persoane au murit în explozia puternică ce a zguduit marţi, 4 august 2020, capitala Libanului şi care s-a produs în zona portului, potrivit unor surse medicale şi de securitate citate de Reuters și AFP. Explozia a fost provocată de depozitarea necorespunzătoare a aproape 3.000 de tone de nitrat de amoniu.

 

3 COMENTARII

  1. Poate unor redactori le vine simtamintul sa devina Oameni si reporteri cu inima lor. Manifestarea voastra actuala aliniata distruge planeta, inclusiv pe voi. Schimbarea pentru voi incepe cu voi. Si voi puteti sa fiti schimbarea lumii. Reveniti la adevarul vostru si adevarul presei. Credeti in voi, nu in botnita presei. De la Glasul Aradului se poate schimba Omenirea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.