O fată de 13 ani din județul Arad a născut un copil mort

0
201

O fată de 13 ani a născut un copil mort, în stare de descompunere, în spital, familia minorei acuzând o asistentă de pe ambulanţa care a transportat-o că a avut un comportament inadecvat. Fata în vârstă de 13 ani, din localitatea Prunişor, era gravidă în luna a noua, iar în noaptea de miercuri spre joi a fost solicitată o ambulanţă pentru ca minora să fie transportată la Spitalul Orăşenesc Ineu, după ce a intrat în travaliu, scrie Mediafax. Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, fata a fost adusă cu ambulanţa la ora 2.10, iar la 2.25 a născut pe cale naturală un copil mort, în stare de descompunere, în Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului. „Copilul era decedat de câteva zile. A fost anunţată Poliţia, Medicina Legală şi Protecţia Copilului. Fata încă este internată în spital”, a arătat conducerea Spitalului Orăşenesc Ineu. Pe de altă parte, familia fetei acuză o asistentă de pe ambulanţa care a transportat-o la spital că a avut un comportament inadecvat. Mai precis, asistenta ar fi înjurat-o pe minoră, care se plângea de dureri, şi nu a pus-o să stea pe targă, ci pe un scaun, cu picioarele strânse, o anchetă internă fiind deshisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Arad. „Am declanşat o anchetă internă în acest caz, urmând să stabilim toate detaliile legate de acest caz. Noi ne-am autosesizat”, a declarat, vineri, corespondentului Mediafax, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Arad, Mircea Merea. De asemenea, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Arad a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz. „A fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Deocamdată se fac cercetări cu privire la faptă, urmând ca în cazul în care există suspiciunea rezonabilă că acesta ar fi fost săvârşită de cineva, să se continue in personam”, a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, inspector principal de poliție Lorena Radu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.