O femeie de 49 de ani a decedat în urma unui accident produs vineri, la Zimandu Nou. Soţul său, aflat la volanul unui autoturism marca Ford Fiesta, a pierdut controlul volanului, intrând pe contrasens, unde s-a izbit de un autoturism Skoda Octavia, condus regulamentar de o tânără de 19 ani.  „Din primele cercetări efectuate la faţa locului, s-a stabilit că, vineri, în jurul orelor 13.40, un bărbat de 58 de ani, din Timişoara, în timp ce conducea un autoturism pe DN79, dinspre Oradea spre Arad, în afara localităţii Zimandu Nou, pe fondul neadaptării vitezei, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar pe sensul opus de mers de o tânără de 19 ani, din Nădab. În urma impactului, a decedat o femeie de 49 de ani, din Timişoara, pasager pe scaunul dreapta faţă a autoturismului condus de bărbatul de 58 de ani şi a fost rănită uşor conducătoarea auto de 19 ani. Se continuă cercetările, poliţiştii întocmind dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, ne-a declarat inspector Lorena Radu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.  Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.

Recomandările redacției