Aseară, în jurul orei 22.00, pe strada Nicola Alexis, S.R., în vârstă de 51 de ani, cu domiciliul în comuna Fântânele, a considerat de cuviință să procedeze la toaletarea unui salcâm de pe domeniul public, fără a fi autorizată în acest sens.

            Urmare a unei sesizări, polițiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publică și Intervenție s-au deplasat la adresa menționată, constatând faptul că arborele suferise o toaletare severă.

            Pentru fapta sa, femeii i s-a încheiat Proces verbal de constatare a contravenției aplicându-i-se o amendă de 20.000 lei, cu plata sumei de 10.000 lei în maximum 15 zile.

            Conform art.12 din Legea 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților: ”(5) În cazul arborilor ornamentali (tei, salcâm, castan, arţar, mesteacăn, stejar) plantaţi pe spaţiile verzi din domeniul public, precum şi al celor plantaţi în aliniamente în lungul bulevardelor şi străzilor, pe terenurile din zonele urbane şi rurale, este interzisă intervenţia cu tăieri în coroana acestora, cu excepţia lucrărilor de eliminare a ramurilor uscate sau a celor care afectează siguranţa traficului pietonal şi rutier, a imobilelor aflate în apropiere, precum şi a celor de pe traseul reţelelor aeriene”.

            Pe de altă parte, conform art.7, alin.(2) din HCLM Arad nr.162/2006 privind gospodărirea municipiului Arad: ” În situațiile în care se sesizeazã iminența prăbușirii unui arbore, proprietarii, asociațiile de proprietari au obligația de a sesiza de îndată autoritatea publică locală”.

            Conform legislației consacrate, intervențiile în coroana arborilor nu se fac în perioada de vegetație, decât dacă aceștia prezintă caracteristici de pericol public, caz în care se anunță Primăria Municipiului Arad – Direcția Edilitară, prin mijloacele de comunicare mass media.

            Pe această cale, îndemnăm cetățenii municipiului Arad, să evite intervenția neautorizată asupra arborilor de pe domeniul public, în caz contrar legislația în vigoare prevede sancțiuni pecuniare semnificative, pentru a preveni deteriorarea și desființarea spațiilor verzi.

Recomandările redacției