La staţia de pompare a apei din râul Mureş de la Fântânele a fost descoperit în apă un cadavru. Muncitorul care a făcut macabra descoperire a anunţat autorităţile, la faţa locului deplasându-se poliţiştii şi un echipaj de deblocare-salvare al ISU Arad. Cadavrul a fost scos din apă şi, după primele cercetări, a fost identificat ca fiind al unei femeie din Lipova, aflată în evidenţele poliţiei ca dispărută de la domiciliu încă din data de 15 ia­nuarie a anului acesta. „Este vorba despre cadavrul unei femei cu vârsta de aproximativ 45 de ani şi a fost identificată ca fiind aceeaşi persoană din Lipova care apare ca fiind dispărută de la domiciliu din 15 ianuarie. În privinţa cauzelor decesului nu există suspiciuni, în sensul că nu există elemente exterioare care să conducă la concluzia că moartea ar fi fost violentă. Conform legii, cadavrul a fost transportat la Medicină Legală, cauza exactă a decesului urmând să fie stabilită în urma necropsiei”, a declarat agentul principal de poliţie Ovidiu Liber, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
Potrivit anchetatorilor care au investigat cadavrul în momentul găsirii, perioada în care cadavrul a stat în apă poate fi cuprinsă între câteva zile şi maximum două săptămâni.

Recomandările redacției