Încă o poveste halucinantă din interiorul Spitalului Județean Arad a ajuns să facă înconjurul țării. De această dată vorbim despre povestea unei familii care avea o rudă internată în spital. Aceasta a suferit mai multe arsuri în urma unui incendiu și era internată de mai bine de o lună în spital. După ce membrii familiei au ținut legătura telefonic cu medicii, aceștia, într-un final, la trei zile distanță de la deces, a comunicat familiei cele întâmplate. 

Alin, nepotul unei paciente decedate a declarat pentru Digi24 faptul că în urmă cu o lună și jumătate mătușa mamei sale a fost prinsă într-un incendiu și transferată la secția ATI a spitalului județean Arad. Evoluția de-a lungul timpului a fost o evoluție lentă dar pozitivă. Joi, acesta a aflat că femeia a fost transferată, având în vedere Ordonanțele Militare, familia neputând să se deplaseze să afle mai multe informații. Așadar, aceștia se pare că au ținut legătura cu medicii prin telefon.

„Ni s-a spus că starea de sănătate a început să se deterioreze. Joi. Până joi au fost tot timpul lucruri pozitive, iar acum ne-au spus că ar fi bine să ne pregătim de un moment neplăcut. Atunci am întrebat dacă există posibilitatea să fie fost infectată în spital cu coronavirus și dacă a fost cumva testată. Ni s-a spus c-a fost testată doar că nu s-a primit încă rezultatul testului. În fiecare zi până duminică, 29 martie, am sunat, am luat legătura cu secția ATI2, pentru a ne informa în legătură cu stare de sănătate și în legătură cu acel test, dacă a venit sau nu. Până duminică 29 martie ni s-a transmis în permanență că rezultatul nu a sosit, că rezultatul îl primește un domn doctor de la Spitalul Județean Arad și el îl va transmite secției ATI2. Deci mi se pare strigător la cer, de joi până duminică să nu se primească un rezultat de test”, a povestit nepotul victimei pentru Digi24.

În continuare acesta a mai declarat faptul că: „Luni am încercat din nou să sunăm, să vedem, s-a primit rezultatul testului, care mai e starea de sănătate, ce se întâmplă, nu a răspuns nimeni toată ziua. Undeva spre seară, în jur de ora 20:00 dacă nu mă înșel, am reușit să luăm legătura, cu o doamnă infirmieră, asistentă, că toți de la ATI2 au fost transferați la Grădiște. Marți, împreună cu toate rudele am încercat să abordăm diferite piste. Într-un final am luat legătura cu Biroul de internări de la Spitalul Județean Arad. Ne-a transmis că a fost – atenție – externată în 29 martie, duminică. Reacția mea a fost una de șoc, că nu avea cum să fie externată fără ca noi să știm… Am rugat-o să verifice mai atent, că sigur nu e asta situația reală. A mai verificat dumneaei, a revenit spunându-mi că a fost externată, dar decedată! Șocul, vă dați seama, a fost imens. Cum puteți să spuneți astăzi, 31, marți, că e decedată din 29 martie și nimeni din familie nu a fost anunțat în ideea că noi zi de zi am încercat să aflăm informații”.

Familia a reușit într-un final să găsească trupul neînsuflețit al femeii, dar aceștia nu au înțeles de ce nu au fost anunțați atâtea zile și de ce în acte femeia era externată, ca mai apoi să afle că aceasta ar fi decedat. Din declarațiile nepotului Alin reiese și faptul că până în prezent aceștia nu au reușit să afle rezultatul analizelor care se presupune că i-au fost făcute femeii, pentru coronavirus. 

 

Sursă: Digi24

  • K'melis spune:

    Chestia cu ” externă decadată ” este foarte simplă, la internare un pacient intră în sistem, cu CNP, date personale, diagnostic, internare de urgență sau de alt tip. Unicul mod în care se poate ieși din sistem este prin externare, și această externare se face cu status ” vindecat”, ” staționar”, ” convalescent” sau „decedat” . Ceea ce este totuși complet inacceptabil și inadmisibil este mințirea familiei că evoluția rudei lor este pozitivă și ascunderea decesului! Trebuie obligatoriu desemnate persoane responsabile cu comunicarea cu familia pentru fiecare caz, stabilite protocoale de comunicare a stării reale de sănătate a pacientului și a decesului acestuia imediat ce acest lucru se întâmplă.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției