femeie aruncataO femeie în vârstă de 75 de ani s-a aruncat, ieri, de la etajul cinci al imobilului în care locuia. În momentul în care a luat această decizie era singură acasă, deși stătea cu fiica și nepoata. Blocul în care locuia se află în Cartierul „Aurel Vlaicu”, iar căzătura i-a fost fatală. Din spusele vecinilor, se pare că femeia era depresivă și numai în urmă cu o zi fusese externată din spital. Autorităţile au fost alertate de vecinii care au sunat la 112, iar un echipaj s-a deplasat de urgenţă la faţa locului.
Cadrele medicale nu au mai putut însă face nimic pentru bătrână. „Am fost solicitați la o adresă pentru femeia căzută în stradă. Ajunși la fața locului am constatat că femeia este incon­știentă, în stop cardio-respirator. În momentul în care am vrut să ne apucăm de resuscitare asupra noastră a avut loc un incident neplăcut. De la etaj s-a aruncat cu ceva lichid”, spune unul dintre asistenții de pe ambulanță. Cadavrul victimei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală unde, în urma necropsiei, se va stabili cu exactitate cauza decesului. Echipajul ambulanței a fost nevoit să meargă apoi în stație să se spele şi să se curețe, deoarece se pare că de la etaj s-a aruncat cu urină și fecale.
Claudia Untaru Crețu

Lasă un răspuns

Recomandările redacției